Duminica 22 Decembrie

Untold va organiza Târgul de Crăciun de la Cluj, din Piața Unirii


Licitația pentru organizarea Târgului de Crăciun de la Cluj, din Piața Unirii, a fost câștigată de Untold, dar se mai pot depune contestații, conform Primăriei Cluj-Napoca.

La această licitație începută în luna iulie au depus oferte: Asocierea SC Bubble Flavours & Events SRL – Strategic Safety SRL- Europatur Events SRL, care a obținut 97,62 puncte, și Fantesia Untold SRL, care a obținut un punctaj identic, tot 97,62 puncte”, anunță Primăria Cluj-Napoca, la o cerere trimisă de Știri de Cluj, luni, 4 septembrie.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au anunțat că oferta câștigătoare este cea a Fantesia Untold SRL.

Știri de Cluj a cerut luni, 4 septembrie, informații despre licitația organizată, dar replica a fost: ”În ceea ce priveste licitația publica în vederea concesionării serviciilor de organizare a evenimentului ”Târgul de Crăciun” desfășurat în Piața Unirii din municipiul Cluj-Napoca, va comunicam faptul ca momentan informatiile nu sunt disponibile, fiind in peroada de depunere a contestatiilor”.

Astfel, până la finalizarea perioadei de contestații nu pot fi furnizate informații legat de încasările Primăriei și ofertele depuse de firmele care au participat la licitație. 

Comentarii Facebook