Duminica 22 Decembrie

Unul dintre șefii BNR: Românii care au restanțe la bănci nu au vrut de fapt să-și plătească ratele


Românii încep să aibă probleme cu plata ratelor la bănci, dar șefii BNR au o explicație care îi va irita pe mulți. ”Dacă îi mângăiem pe cap pe cei imprudenţi, societatea nu o va duce mai bine”, a declarat Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din BNR.

Cei care au ajuns în situația de a nu-și putea onora serviciul datoriei, pot să găsească formule împreună cu băncile pentru reducerea poverii pe care o au. În momentul în care legiuitorul se gândește ca altcineva să plătească pentru datoria celor care nu mai pot sau poate nu mai vor să-și plătească datoria, să știți că a fost acum câțiva ani o lege privind darea în plată care a avut efecte în cele 6 luni în care a funcționat, până când a fost declarată neconstituțională. Am observat la vremea respectivă că 70 % din cei care nu și-au plătit datoriile erau cei care puteau să-și plătească datoriile, dar nu au mai vrut. Dacă îi mângâiem pe creștet pe cei care sunt imprudenți și îi penalizăm pe cei care economisesc, societatea nu o va duce mai bine”, a mai spus acesta.

Comentarii Facebook