Duminica 22 Decembrie

Urmează un sezon de toamnă cu prețuri exorbitante la legume! Câți bani scot românii din buzunar pentru produsele de bază


Românii se confruntă cu prețuri tot mai mari la legume în acest început de toamnă, comparativ cu anul trecut. 

Roșiile, de exemplu, se vând între 12 și 25 de lei pe kilogram, în funcție de piață, iar cumpărătorii se plâng de costurile ridicate pentru aprovizionarea necesară pentru murături și zacuscă. În unele cazuri, pentru a cumpăra legume, fructe și carne, oamenii ajung să scoată din buzunar sume considerabile.

Specialiștii din domeniul alimentar avertizează că scumpirile nu se vor opri aici. Dragoș Frumosu, expert în industria alimentară, a declarat că urmează creșteri de prețuri la alimentele de bază, precum ulei, făină, mălai, ouă, lactate și carne. 

„Un 10-15% pe medie cred că probabil cu influenţe mai mari la legume şi fructe. Seceta a cam fost peste tot. Este pe de o parte fenomenul Ucraina care a blocat preţul fermierilor români.Şi puterea de cumpărare foarte scăzută, discutând efectiv despre creşterea preţului la materia primă”, scrie jurnalul.ro.

Comentarii Facebook