Duminica 22 Decembrie

Veste bună pentru români, din partea marilor magazine! Se întâmplă de la 1 iunie


Reprezentanții Asociației Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au anunțat că măsura aprobată de Guvern, de a reduce TVA-ul la 9% pentru toate serviciile de alimentație publică, va fi resimțită de prețul alimentelor de pe rafturi.

AMRCR consideră că reducerea TVA trebuie să ajungă în buzunarul consumatorului şi membrii asociaţiei şi-au manifestat disponibilitatea de a transfera această reducere în preţul final al produselor. Prin urmare, acesta va scădea cu cota aferentă redusă”, a declarat Dan Şucu, preşedintele AMRCR, într-un comunicat, citat de Agerpres.

Conform asociației, măsura Guvernului va avea rezultate pozitive, mult mai mari decât cele estimate de analiştii economici.

Am avut de-a lungul timpului semnale din partea consumatorilor potrivit cărora mărirea TVA a fost cea mai mare greşeală economică a unui Guvern din ultimii 20 de ani. Apreciem, aşadar, intenţia de a corecta o politică fiscală care a afectat deopotrivă consumatorul şi mediul de afaceri. Ne bazăm, de asemenea, pe promisiunea Guvernului de a micşora TVA la 20% şi pentru celelalte produse, astfel încât şi clienţii care vor să cumpere pantofi, îmbrăcăminte, obiecte sanitare sau mobilă să se bucure de calitate la preţuri accesibil”', a mai spus Şucu.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, scăderea TVA la 9% pentru toate produsele alimentare, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică, din data de 1 iunie 2015.

Comentarii Facebook