Duminica 22 Decembrie

Veste bună pentru șoferi. Cum își pot recupera de acum taxa auto



Guvernul a aprobat, miercuri o nouă ordonanță prin care șoferii să nu mai fie nevoiți să dea statul în judecată pentru a-și recupera taxa auto.

Astfel, de acum, aceștia pot solicita restituirea banilor pe cale administrativă.

Conform unei ordonanţe aprobate azi de Guvern, şoferii nu trebuie să mai acţioneze în judecată statul pentru recuperarea taxei auto. De-acum, totul se poate rezolva mult mai uşor: pot solicita restituirea sumei pe cale administrativă.

Iată comunicatul oficial transmis de Guvern:

"Persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acțiune în instanță, potrivit unei ordonanțe aprobată astăzi de Guvern.

Persoanele aflate în această situație pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal. Cererile se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare, prin decizie care se comunică persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere.

Împotriva deciziei organului fiscal, precum și în cazul în care cererea nu a fost soluționată în termenul legal, persoana interesată poate face contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestația se soluționează în 45 de zile de la înregistrare. Dacă nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluționată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, persoana interesată poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum și dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Procedura de efectuare a plății va fi stabilită prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului finanțelor publice. Restituirea sumelor se face de către organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma, în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.


O altă prevedere a Ordonanței aprobată astăzi are în vedere instituirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Un al treilea aspect reglementat de actul normativ adoptat astăzi are în vedere stimularea achiziţionării de vehicule noi, nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic. În acest scop, se majorează de la 12.000 de lei la 20.000 de lei valoarea ecotichetului de care beneficiază persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice la achiziționarea unui autovehicul pur electric.

Totodată, se instituie acordarea ecotichetului în cuantum de 5.000 de lei de care beneficiază persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice la achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km. Aceste finanțări, sub forma ecotichetelor, se acordă din bugetul Fondului pentru mediu".

Comentarii Facebook