Duminica 22 Decembrie

Viața în chirie, o opțiune tot mai scumpă, însă românii nu mai cumpără locuințe ca în anii trecuți. Cum să nu mai încurajăm prețurile exagerate


Să stai în chirie este din ce în ce mai costisitor, în marile orașe ale țării. Cu toate acestea, datele oficiale arată că românii nu se mai grăbesc să devină proprietari. Sau pur şi simplu nu se mai încadrează la împrumuturile de altădată. Acum, un tânăr cu un venit de 1.000 de euro pe lună poate accesa un credit la jumătate faţă de valoarea din 2021. 

Cei care caută case de cumpărat sunt, în special, tinerii care vor să îşi întemeiaze o familie. Dar tot mai mulţi, însă, nu reuşesc să strângă bani pentru avans. Sau nu se mai încadrează, pur şi simplu, la împrumut. Acum doi ani cine avea un salariu de 4.500 de lei putea accesa un credit de 75.000 de euro. Cu acelaşi salariu, acum, poate accesa unul de doar 45.000 de euro. Şi ratele rămân mari, scrie Observator.

Rata pentru un credit de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani, este mai mare cu peste 1.100 de lei faţă de 2021. 

Camelia Grădinaru, consultant financiar: Băncile oferă dobânzi fixe pe o perioadă de trei, cinci sau zece ani şi sunt încântaţi de această posibilitate clienţii. Numai că, de cele mai multe ori, este mai rentabil să stai cu chirie decât să îţi iei un apartament.

Alexandru Adam, agent imobiliar: Dacă în trecut chiria acoperea rata - în momentul de faţă există o diferenţă odată cu creşterea dobânzilor şi proprietarul nu mai acoperă la randamentele actuale rata cu chiria. 

Cererea mare pentru chirii a generat preţuri pe măsură, ce putem face ca să nu încurajăm prețurile „umflate”

Cererea mare pentru chirii a generat preţuri pe măsură. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut preţurile chiriilor sunt mai mari cu 15-20 la sută. Spre exemplu, o garsonieră care se închiria în 2022 cu 350 de euro se închiriază astăzi şi cu 420 de euro. Un apartament de două camere a ajuns la închiriere 560 de euro, iar unul de trei camere 750 de euro.

Ca să nu mai încurajăm preţurile exagerate, să nu mai sune la orice anunţ vede în piaţă doar că-i place cum arată. Tu îi dai speranţe proprietarului şi el crede: "o să îl dau" şi se iau unul după altul proprietarii şi cresc piaţa superficial”, explică Ștefan Trâmbițașu, agent imobiliar, pentru sursa citată.

Comentarii Facebook