Duminica 22 Decembrie

Vouchere de la angajatori pentru sărbătorile de Paște. Angajații pot primi tichete cadou în valoare de până la 300 de lei


Companiile pot acorda beneficiile extrasalariale și sub forma tichetelor cadou pentru sărbătorile de Paște. Cei mai mulți dintre angajatori preferă, însă, să le ofere sub forma tichetelor de masă sau cadouri în bani.

Valoarea poate ajunge și la 300 de lei și se poate echivala cu pachete cadou, tichete de masă sau banii propriu-zis. În cazul în care această sumă e depășită, angajatorul trebuie să plătească impozit pe sumele oferite.

Potrivit ordonanței de urgență 130, firmelor le este interzis să ofere tichete cadou persoanelor care nu sunt angajate. Amenda pentru nerespectarea acestei prevederi ajunge la 35.700 de lei.

Tichetele acordate de Paşte sunt venituri neimpozabile și nu intră în baza de calcul a contribuțiilor sociale în limita sumei de 300 de lei dacă este îndeplinită condiția de a fi prevăzute în contractul de muncă (colectiv sau individual) sau în regulamentul intern.

Datele recente ale unui sondaj EY arată că primele în bani, inclusiv tichetele cadou pentru ocazii speciale, sunt beneficiile pe care majoritatea angajatorilor (peste 85%) le oferă suplimentar salariaţilor.

Consultanţii EY precizează că, începând din luna februarie 2023, angajatorii pot include în lista beneficiilor extrasalariale neimpozabile şi abonamente pentru practicarea sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

Dintre cei intervievaţi, doar trei din zece angajatori consideră că modificările legislative nu au vreun impact în politica de compensaţii şi beneficii.

Un proiect de lege depus marţi în Parlament susține că tichetele ar putea fi acordate şi în format virtual, nu doar electronic pe suport fizic.

„Am depus astăzi (marţi – n.r.), împreună cu mai mulţi colegi, un proiect de lege care reglementează posibilitatea acordării biletelor de valoare şi în format virtual, nu doar electronic pe suport fizic. Tichetele de valoare reprezintă beneficii extrasalariale – tichete de masă, tichete cadou, tichete culturale, tichete de creşă şi tichete de vacanţă. Este important ca biletele de valoare să fie atractive şi pentru beneficiarii atraşi de tehnologiile digitale, în special pentru tineri.

Cardul virtual poate fi folosit prin instalarea pe un dispozitiv mobil, aşa cum se întâmplă în prezent cu cardurile virtuale oferite de bănci. Vor putea fi utilizate mult mai uşor online, vor putea fi alimentate pentru diverse beneficii fără costuri şi mult mai uşor, nu va mai fi nevoie sa fie distribuite sau ridicate de fiecare dată de către beneficiari”, arată deputatul PNL Maria Gabriela Horga.


Comentarii Facebook