Duminica 22 Decembrie

Vouchere Materna 2023: Ce acte sunt necesare, cum se obţin şi unde se pot folosi


Bucureştencele care sunt însărcinate beneficiază şi în acest an de un ajutor din partea Primăriei Bucureşti, sub forma voucherelor materne.

Voucherele materna 2023 înseamnă două vouchere în valoare de 1.000 de lei fiecare cu ajutorul cărora ar urma să fie decontate medicamente şi acte medicale specifice. 

Trebuie precizat din start că pentru voucherele materna 2023 emise până la 31 octombrie 2023 termenul de valabilitate este 31 decembrie 2023, iar pentru voucherele materna 2023 emise în perioada 1 noiembrie 2023 - 31 decembrie 2023 termenul de valabilitate este 31 decembrie 2024.

Acte necesare pentru obţinerea voucherelor materna 2023

Pentru a beneficia de voucherele materna 2023 trebuie să respectaţi mai multe cerinţe. Una dintre ele este ca persoana însărcinată să aibă domiciliul stabil în București sau reşedința dobândită de cel puțin 6 luni la momentul depunerii cererii.

Mai mult, la momentul depunerii dosarului sarcina trebuie să fie de minim 10 săptămâni, iar cererea transmisă în format electronic să fie doar în format pdf şi la rezoluţie de 200x200 dpi. Mai mult, persoana însărcinată nu trebuie să aibă datorii faţă de bugetul local.

Acte necesare pentru obţinerea voucherelor materna 2023:

  • cerere-tip;
  • notă informare beneficiari;
  • declaraţie de consimţământ;
  • copie după actul de identitate al femeii gravide;
  • certificat fiscal;
  • adeverinţă eliberată de un medic ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii;
  • copie a ecografiei de confirmare a sarcinii incipiente sau,după caz, ultima ecografie efectuată.

Gravidele care vor să obţină vouchere materna trebuie să ştie că primul voucher, în valoare de 1.000 de lei, se acordă după procesarea cererii, iar al doilea voucher se acordă după intrarea în a 24-a săptămână de sarcină. De asemenea, este important de ştiut că voucherele sunt primite sub forma unor tichete în valoare de 50 de lei fiecare şi că este interzisă acordarea de rest în bani la vouchere.


Comentarii Facebook