Duminica 22 Decembrie

Vrei să cumperi vechime în muncă? Iată cât va trebui să plătești de la 1 iulie!


Vrei să-ți acoperi perioadele în care nu ai contribuit la sistemul de pensii de stat? Iată cât va trebui să scoți din buzunar de la 1 iulie.

În zilele noastre, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și efectuarea plăților necesare, îți poți cumpăra vechime în muncă dacă vrei să-ția coperi perioada în care nu ai contribuit la sistemul de pensii de stat. 

Începând cu luna iulie 2024, valoarea salariului minim va crește la 3.700 de lei, iar una dintre consecințele acestei majorări va fi creșterea sumelor care trebuie plătite pentru acoperirea perioadelor necontributive.

Mecanismul prin care cei interesați își pot completa stagiul de cotizare, prevăzut de OUG nr. 163/2020, a fost prelungit și în acest an, fiind inițial programat să se încheie la 1 septembrie 2023. Totuși, începând din septembrie, acesta va fi înlocuit de mecanismul inclus în viitoarea lege a pensiilor (Legea 360/2023). Prevederile celor două acte normative sunt similare în ceea ce privește completarea stagiului de cotizare, astfel încât mecanismul va rămâne în continuare disponibil pentru cei interesați, notează avocatnet.ro.

Prin urmare, cei care nu au ieșit încă la pensie pot plăti contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru perioada în care nu au contribuit, pentru mult șase ani anteriori lunii închiderii unui contract de asigurare. 

Cât va trebui să plătești de la 1 iulie pentru contribuția la sistemul de pensii de stat 

Astfel, de la 1 iulie salariul minim va crește la 3.700 de lei, și nivelul minim al venitului lunar asigurat, precum și sumele care trebuie plătite lunar se vor majora din acel moment. 

Concret, nivelul minim al venitului lunar asigurat, care este salariul minim brut pe țară, va fi, în cazul contractelor încheiate în baza OUG nr. 163/2020 după data de 1 iulie 2024 (și în baza Legii nr. 360/2023 după 1 septembrie), de 3.700 de lei.

În cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza OUG nr. 163/2020 până la data de 1 iulie 2024, venitul minim lunar asigurat nu se modifică.

De reţinut că OUG 163/2020 prevede că „baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială”.

Prin urmare, sumele care trebuie plătite efectiv pentru vechimea în muncă, cota de CAS (25%) ce trebuie plătită se aplică la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului cu casa.

Mai exact, suma ce trebuie plătită pentru fiecare lună începând cu contractele semnate din iulie 2024 este de 925 de lei. Pentru contractele semnate până la începutului lunii iulie (1 octombrie 2023 - 1 iulie 2024), suma de plată este de 825 de lei.

Mai trebuie spus că şi atunci când salariul minim sau cota CAS se modifică, potrivit prevederilor în vigoare, contractele de asigurare în derulare nu sunt afectate.

Comentarii Facebook