Wörwag Pharma - de 20 de ani în România (P)
Wörwag Pharma România, parte a grupului german Wörwag Pharma, sărbătorește 20 de ani de activitate pe piața farmaceutică românească, fiind întotdeauna fidelă devizei ”La mijloc: oamenii”.
Fie că sunt pacienți, medici, farmaciști, distribuitori sau furnizori, oamenii au stat întotdeauna în centrul preocupărilor companiei.
Cu sediul principal la Cluj-Napoca, Wörwag Pharma România și-a consolidat poziția în condițiile unei competiții strânse și a unui cadru legislativ în continuă schimbare. Compania s-a dezvoltat datorită încrederii în echipă și, totodată, în eficiența terapeutică a produselor promovate. Aceste valori au consacrat compania drept un producător de medicamente de înaltă calitate și partener serios în toate proiectele și evenimentele desfășurate.
Cu toate că produsele principale se adresează unui domeniu de nișă – tratarea neuropatiei diabetice, o complicație majoră a diabetului, care neglijată poate conduce la apariția ulcerațiilor la nivelul picioarelor și chiar la amputație – compania deține o poziție stabilă pe piață, în creștere constantă. În anul 2017, volumul vânzărilor a depășit 37 de milioane de euro, ceea ce o situează pe locul 25 între cei peste 270 de producători de medicamente prezenti in România. În cadrul grupului Wörwag Pharma, România se află pe poziția a treia ca volum de vânzări, după Rusia și Germania.
Compania Wörwag Pharma are în portofoliu o gamă de produse recunoscute atât pe plan autohton, cât și pe plan internațional pentru eficiența terapeutică ridicată. Sunt apreciate atât preparatele destinate neuropatiei diabetice, cât și cele pentru alte afecțiuni cardiologice și reumatologice, produse care au la bază biofactori (vitamine și substanțe minerale). Mai multe produse din portofoliu sunt lider de piață în grupa terapeutică ce le este corespondentă – atât în cazul unor medicamente ce se eliberează cu prescripție medicală, cât și pentru unele ce pot fi folosite fără prescripție.
Wörwag Pharma este o afacere de familie. Înființată în 1965 de dr. Farmacist Fritz Wörwag, compania se fundamentează și în prezent pe o cultură organizațională puternică, bazată pe valorile familiei. “Getting closer, helping better” este deviza îmbrățișată de toți angajații, care sunt aici în a doua familie, după cea de acasă.
Alături de angajați, partenerii constituie și ei o componentă importantă a succesului companiei. Cu și pentru ei, Wörwag Pharma a organizat în cei 20 de ani aproape 6.000 de prezentări, peste 200 de simpozioane, precum și diverse proiecte speciale. Compania Wörwag Pharma a participat în România, ca expozant, la peste 500 de congrese naționale în domeniul sănătății.
Valorile companiei se reflectă și prin implicarea în comunitate, în proiecte sociale, așa cum sunt construcțiile de locuințe realizate împreună cu Habitat for Humanity, ori proiectul Biblioteci pentru Spitale împreună cu Asociația Femeilor de Afaceri Cluj.
Împreună cu asociații non profit, care activează în domeniul neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic, Wörwag Pharma organizează activități de educare a persoanelor cu diabet, pentru conștientizarea simptomelor neuropatiei diabetice și prevenția piciorului diabetic, susține campanii de informare, care urmăresc reducerea numărului de amputații cauzate de diabet și promovează importanța echipei interdisciplinare în managementul acestei patologii.
Pentru viitor, compania ce aniversează 20 de ani în România își propune să rămână același partener de încredere al pacienților, al colaboratorilor și al comunității.
0 Comentarii