Efectul neașteptat al unui medicament folosit regulat


Potivit unur cercetări recente, paracetamilul, un medicament folosit la scară largă pentru combaterea febrei și calmarea durerilor, prezintă o serie de efecte nebănuite asupra psihicului uman, printre care și reducerea anxietății legată de gândul la moarte.

Efectele analgezice (reducerea durerii) şi antipiretice (scăderea febrei) ale acetaminofenului sunt bine cunoscute, dar cercetătorii de la University of British Columbia, Canada, au descoperit cu surprindere un efect nou al medicamentului: diminuează „angoasa existenţială” şi teama de moarte.

În cercetările lor, au utilizat Tylenol, un medicament disponibil fără reţetă, larg utilizat şi care conţine acetaminofen.

Dincolo de aspectul oarecum bizar al descoperirii, acesta sugerează că anxietatea provocată de încercarea de a descoperi un sens în viaţă şi durerea fizică ar putea fi asociate cu una şi aceeaşi arie cerebrală.

Când oamenii de simt copleşiţi de incertitudinile existenţei sau angoasaţi de sentimentul lipsei de rost în viaţă, ceea ce simt, ei, de fapt, ar putea fi un fel de nelinişte dureroasă”, spune cercetătorul Daniel Randles, de la University of British Columbia. „ Credem că Tylenolul combate angoasa existenţială în acelaşi mod în care combate durerea, deoarece pentru ambele tipuri de probleme sunt responsabile procese neurologice similare.”

În primul lor experiment, cercetătorii au recrutat peste 120 de studenţi, cărora li s-au administrat fie 1000 mg Tylenol, fie un placebo (o pastilă de zahăr), fiind apui împărţiţi în două grupuri.

Participanţii din primul grup (dintre care unii luaseră Tylenol, alţii placebo) au fost rugaţi să scrie două paragrafe despre ceea ce se va întâmpla cu corpurile lor atunci când vor muri şi ce simt în legătură cu acest lucru.

Celorlalţi (grupul de control) li s-a cerut să scrie despre durerile de dinţi - un lucru neplăcut, dar care nu stârneşte, de obicei, nelinişti existenţiale.

Apoi, toţi studenţii au fost puşi să citească un raport ipotetic despre arestarea unei prostituate şi să propună o sumă pentru cauţiune, de la 0 la 900 $.

În acest scenariu, specialiştii se aşteapta, de obicei, ca oamenii să stabilească sume mai mari după ce au fost confruntaţi cu probleme existenţiale, ceea ce îi forţează să îşi reafirme valorile.

După cum se aşteptau, cei care luaseră pastila placebo şi fuseseră nevoiţi să scrie despre propria moarte au avut tendinţa de a fixa cauţiunea la peste 500 $.

Citește mai multe pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook