83% dintre parole pot fi sparte într-o secundă! Care este cea mai folosită parolă din lume
În 2022, cea mai folosită parolă din lume este „password". Nu este un joc de cuvinte, ci rezultatul clasamentului anual întocmit de NordPass, citat de Mediafax.
„În ciuda creșterii gradului de conștientizare a securității cibernetice, vechile obiceiuri se pierd greu. Cercetările arată că oamenii încă folosesc parole slabe pentru a-și proteja conturile", arată compania care a întocmit lista.
Potrivit analizei, în comparație cu datele de anul trecut, 73% dintre cele mai frecvente 200 de parole din acest an rămân aceleași.
În plus, 83% dintre parolele de pe lista din acest an pot fi sparte în mai puțin de o secundă, la fel ca și cuvântul "parolă". Pe locul al doilea în topul celor mai folosite parole din lume se află "123456", pe locul al treilea "123456789" (ambele pot fi ghicite în 1 secundă), pe locul al patrulea "guest" și pe locul al cincilea "qwerty".
Potrivit studiului, "123456" este încă cea mai utilizată parolă în multe țări, precum Italia, Columbia, Franța și Japonia.
1 Comentariu
Acolo unde parole pot fi ghicite, nu se vrea folosirea lor.