Duminica 22 Decembrie

Ajunul Bobotezei: Ce tradiții și obiceiuri există în Transilvania


Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine și se celebrează în fiecare an, pe 6 ianuarie. Această zi aduce cu ea și o sumedenie de obiceiuri și superstiții. Ajunul Bobotezei este, de asemenea, o zi plină de semnificație și încărcată de superstiții și obiceiuri populare.

În zona Clujului, au existat de-a lungul vremii mai multe obiceiuri legate de Ajunul Bobotezei.

La sate, în Ajunul Bobotezei, se întâlneau o serie de practici și obiceiuri. Nu puține erau însă riturile de „ursită” sau de „orândă”, practicate de fete. Astfel, elementele religioase erau împletite cu cele magice, într-o unică dorință de a-și cunoaște destinul, de a afla cu cine se vor mărita.

,,În unele zone, fetele care doreau să își cunoască „orânda” ajunau, adică nu mâncau nimic până seara. Apoi își preparau o turtă din făină de grâu sau de mălai, frământată cu apă și sare. Trebuia măsurat fiecare ingredient, așa că se puneau nouă măsuri de făină, nouă de apă și nouă de sare.

Turta era coaptă fie în cuptor, fie pe plita sobei. Jumătate din ea era mâncată afară, după asfințitul soarelui, stând pe tăietorul de lemne. În timp ce mânca, fata trebuia să fie atentă din ce parte a satului latră câinii, crezând că din acea direcție, de pe acea uliță, o să-i fie viitorul soț. Cealaltă bucată de turtă, alături de un fir de busuioc furat din „struțu’ popii” atunci când a fost cu crucea, fata o punea sub pernă, ca să își viseze mirele dorit”, spune etnologul Maria Bocșe, în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj).

Mai era o practică, aceea de a pune seara, în ajun, în „produhul” din gheața râului, un fir de busuioc luat de la umblatul preotului cu crucea. Dimineața, fetele verificau busuiocul și se uitau dacă s-au prins fire de păr de animal pe crenguță. Și în funcție de ce ce se lega de busuioc, prevestea cât de bogat va fi mirele. 

FOTO: Arhiva CJCPCT Cluj

Comentarii Facebook