Duminica 22 Decembrie

Andreea Esca lasă inhibițiile deoparte. Ce tatuaj și-a făcut prezentatoarea TV


Andreea Esca a avut parte de o mini vacanță de neuitat. Vedeta Pro TV s-a dus la mare, în Costinești, la Festivalul Neversea, împreună cu mai mulți prieteni și colegi de trust. Renunțând la orice inhibiții, Esca pare să fi luat o decizie surprinzătoare. Un tatuaj a fost observat pe spatele vedetei.

Într-una dintre fotografiile publicate de la eveniment se poate observa cum prezentatoarea buletinului de știri de la Pro TV poartă o rochiță neagră, cu spatele gol, o pălărie din rafie de care este legată o eșarfă portocalie și se plimbă pe lângă un stand cu haine, amplasat în apropierea plajei. Nimic ieșit din comun până acum, doar că, pe spatele ei se află un tatuaj. „Te iubesc” sunt cuvintele desenate pe pielea Andreei Esca, în dreptul cărora se află o inimioară, scrie Unica.ro. 

tatuaj.jpeg

Decizia, deși surprinzătoare, vine după ce, Andreea Esca a apelat, de curând, și la intervențiile unor esteticieni.

Dacă până acum ceva vreme, lumea o percepea mai degrabă împotriva intervențiilor estetice, de curând Andreea Esca a luat decizia de a încerca magia acestora. Fanii vedetei au putut observa aceste schimbări, direct pe micul ecran, iar celebrul om de televiziune nu s-a sfiit să recunoască faptul că a apelat la mici ajustări estetice, tocmai pentru a-i da un plus de farmec.

Comentarii Facebook