Miercuri 25 Decembrie

Andreea Raicu se plânge că viața de vedetă este grea: Nu e cum crede lumea


Andreea Raicu a povestit cât de greu este să mimeze în public că este fericită, pentru că așa îi cere lumea și asta se aștepta de la ea. 

Andreea Raicu a avut iubiți celebri în România, de la Cristi Chivu, la cântărețul Tudor Chririlă sau jucătorul de tenis Horia Tecău.

A fost o furtună foarte mare. Știi cum e, că atunci când îți e bine, stai acolo, că n-ai de ce să schimbi ceva și atunci când nu îți e bine începi să cauți, să înțelegi ce să faci, ca să îți fie bine. Din afară, aveam viața aia foarte frumoasă, pe care o vedea toată lumea, minunată, cu absolut tot ce îți spune societatea să ai ca să fii fericit și, ce să vezi, eu nu eram fericită.

Pe dinăuntrul meu era altceva decât era pe dinafară și făceam un efort groaznic să se vadă că, de fapt, sunt fericită, pentru că asta vrea societatea de la noi, mai ales de la persoanele publice! Și aveam ca o mască pe față, încât și uitasem cum este să fii altfel. Și acasă nu mai puteam să fiu cu masca asta pe față, pentru că acasă, când ești doar tu sau cu oamenii care te știu foarte bine, nu mai poți să joci teatru!”, a povestit Andreea Raicu în podcastul lui Horia Brenciu.

Comentarii Facebook