Vâscul era văzut ca fiind încărcat cu magie, în mitologiile europene. Deși în ziua de azi, vâscul este asociat cu norocul în dragoste, în trecut planta era mai degrabă un simbol al curățeniei spirituale, sănătății și al armoniei.

Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni şi druizii celţi, cât şi de indienii nord-americani. Atârnat deasupra uşii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Îşi menţine prospeţimea verde şi în timpul iernii, rezistând la ger şi întuneric. Pentru că nu-şi pierde frunzele niciodată, ca şi bradul, se crede că aduce spor şi sănătate în familie. Este simbol în stabilitatea şi fericirea cuplurilor de îndrăgostiţi, existând credinţa că o crenguţă de vâsc aduce cu ea un înger ce păzeşte dragostea.

Celţii au fost cei care au iniţiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esenţă divină. În viziunea lor, cel mai preţios vâsc era cel crescut pe stejar - îl numeau „lacrima stejarului” şi însoţeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase, precizează volumul „Cartea de Crăciun”.

Legende legate de vâsc

Vikingii divinizau vâscul, îl considerau un simbol al păcii, era ca un spirit ce-i proteja de cele rele.

O poveste celebră din folclorul vâscului provine din mitologia nordică. Potrivit legendei, când lui, Baldur, fiul zeului Odin, i-a fost profețit că va muri, mama sa Frigg, zeița iubirii, a mers la toate animalele și plantele lumii și le-a cerut să jure că nu-i vor face rău fiului său.

Dar Frigg a neglijat să se consulte cu vâscul, așa că zeul Loki a făcut o săgeată din vâsc și a folosit-o pentru a-l ucide pe invincibilul Baldur. Dar zeii au reușit să-l învie pe Baldur din morți tot cu ajutorul vâscului, iar zeița Frigg a declarat această plantă un simbol al iubirii, potrivit History.com.

O altă legendă, grecească de această dată, spune că Eneas a păşit în lumea cealaltă pe o poartă deschisă cu o mlădiţă de vâsc. Romanii l-au aşezat sub formă de coroniţă pe capul zeiţei Diana, simbol al fertilităţii.

De se sărută cuplurile sub vâsc

În ajunul Crăciunului, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei şi pentru pacea sufletească. Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivităţile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradiţiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei îşi avea originile în mai multe credinţe. Una dintre acestea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coroniţa de vâsc nu putea refuza sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă fata rămânea nesărutată, avea ghinion în dragoste în anul următor şi nu se căsătorea.

Obiceiul mai spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă şi una dintre bobiţele albe ale vâscului. După ce toate bobiţele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coroniţa de vâsc.

Chiar dacă semnificaţia strămoşilor a fost uitată, obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe ţări. Dacă un cuplu îndrăgostit se sărută sub vâsc înseamnă că va avea o relaţie lungă şi fericită. În Franţa şi în alte ţări europene, acest obicei se practică în noaptea de Anul Nou.