Duminica 22 Decembrie

Carmen Tănase, despre relația cu fiul, după ce s-au mutat împreună: „Oul știe mai bine decât găina!”


În urmă cu ceva timp, Carmen Tănase a luat decizia de a se muta la țară, împreună cu mama și fiul ei, Tudor, în vârstă de 33 de ani. Celebra actriță a povestit cum se înțelege cu Tudor, de când locuiesc împreună.

N-a fost ușor, pentru că și el este foarte voluntar și foarte hotărât, e o zodie cu coarne, cum sunt și eu, și ne-am intersectat coarnele de câteva ori, fiindcă și el, ca și mine, vrea să fie așa cum vrea el, iar eu vreau să fie așa cum vreau eu. Și sigur că ne-am ciocnit, dar el stă separat, chiar și aici stă sus, la etaj, unde are și intrare separată. Dar mai coboară pe-aici și-mi face observație, ceea ce mă scoate din sărite. Că nu fac niște lucruri cum trebuie, că știe el mai bine… Oul știe mai bine decât găina! Și ne mai ciocnim, dar din cauza asta e foarte bine că a păstrat căsuța aia de la București, unde se poate duce ca să nu iasă război total’’, a mărturisit Carmen Tănase pentru VIVA!

Orice mamă este îngrijorată pentru copilul ei. Și Carmen Tănase stă mereu cu grija fiului ei și spune că trebuie să știe întotdeauna unde este și ce face aceasta pentru că altfel nu poate sta deloc relaxată.

Am fost o mamă grijulie, și sunt în continuare, lăsându-l să-și deschidă aripile. Griji mi-am făcut întotdeauna și o să-mi fac, probabil, întotdeauna, că, na, așa sunt mamele. Dar trebuie să știu, intru în panică dacă nu știu lucruri despre el, dacă nu știu unde e, dacă… Nu s-a întâmplat asta prea des, suntem prieteni, și când a fost plecat în țară vorbeam tot timpul, deci nu mi-am făcut din punctul ăsta de vedere griji prea mari, am știut mereu de el’’, a mai spus aceasta.

Comentarii Facebook