Duminica 22 Decembrie

Cât de des ar trebui să faci duș într-o săptămână. Sunt persoane care nu trebuie să se spele zilnic


Specialiștii au precizat cât de des ar trebui să faci duș, de fapt, într-o săptămână. 

Spălatul pe corp este într-adevăr, un obicei sănătos. Nu de puține ori ajungem să simțim nevoia să ne spălăm. Doar așa scăpăm de mirosurile neplăcute, ori de un anumit disconfort după o zi plină.

Cât de des ar trebui să faci duș, de fapt, într-o săptămână? Nu toată lumea e la fel. În funcție de activitățile zilnice, dar și în funcție de piele, vârstă sau de afecțiuni dermatologice, lucrurile pot sta diferit.

Conform Cheddar.com, dacă faci dus prea des într-o săptămână, cu săpunuri dure, poți îndepărta stratul protector de sebum. Acesta este esențial și asigură un echilibru între bacteriile bune, care protejează pielea de germeni și de uscăciune.

În acest caz, anumite persoane se pot confrunta cu iritații sau mâncărimi, deși se spală destul de des. De asemenea, sunt cazuri mai grave în care se poate ajunge la infecții de piele, germenii și alergenii, trecând prin crăpăturile pielii.

Iar dacă folosești și săpunuri antibacteriene, nu ești neapărat în siguranță. Acestea distrug protecția bacteriană naturală împotriva germenilor. Iar la copii e și mai periculos și tocmai din acest motiv, medicii spun că cei mici nu trebuie spălați zilnic.

Un alt factor important îl reprezintă și timpul petrecut în duș. „Mai mult timp petrecut la duș nu înseamnă mai curat. Când vine vorba de durata unui duș, în general e bine să ca acestea să dureze între 10 până la 15 minute.

Acest lucru se datorează faptului că expunerea prelungită la apă poate îndepărta din piele uleiurile sale naturale, ducând la uscăciunea dermei și iritație”, spune dr. Stephen Barrios.

Cât de des ar trebui să faci duș, de fapt, într-o săptămână

Cât de des ar trebui să faci duș, de fapt, într-o săptămână, deci? Nu există neapărat un răspuns clar la această întrebare. Totuși, medicii spun că marea majoritate a oamenilor pot face un duș pe zi, deci șapte pe săptămână.

În cazul altor persoane în schimb, sunt recomandate maxim trei dușuri pe săptămână. Totul depinde de stilul de viață al unei persoane. Mai exact, o persoană care nu e activă nu are nevoie să se spele zilnic, spre deosebire de una care face sport.

Contează însă și pielea. O persoană care are pielea grasă ar fi bine să se spele mai des. Pe de altă parte, cei care se confruntă cu probleme la nivelul pielii ar fi bine să fie mai atente atât la numărul dușurilor, cât și la produsele utilizate.

Comentarii Facebook