Duminica 22 Decembrie

Cătălin Botezatu îl critică pe cântărețul Aurel Moldovanu, pentru că a exagerat cu intervențiile - FOTO


Cătălin Botezatu condamnă vedetele care-și fac intervenții estetice, tot mai numeroase în ultima vreme. 

Cătălin Botezatu are 54 de ani și spune că nu și-a făcut nicio intervenție, criticându-l pe cântărețul Aurel Moldovanu (60 de ani).

Aurel are clar injecții cu botox, la nivelul feței, a scăpat și de laba gâștii, mai exact de ridurile din jurul ochilor, are injecții și în frunte. Nu poate nega! Domnul doctor mi-a recomandat o procedura minim-invazivă, bazată pe un cocktail de vitamine și plasmă gel introdus la nivelul mezodermului. În câteva zile fața arată mult mai bine și ridurile de expresie se atenuează”, a declarat Cătălin Botezatu, pentru impact.ro. 

Designerul a vorbit și despre obiceiul lui Aurel Moldovanu de a se vopsi pentru a-și acoperi firele albe. ”Eu mi-am lăsat părul așa cum e, la vârsta mea. Mă tot întreabă lumea unde mi-am făcut șuvițe, unde m-am vopsit, dar nu e vorba despre asta. Așa sunt eu frumos și grizonat, pe mine mă tunde Laurent Tourette. M-am vopsit doar pe la 20 de ani, mă făcusem blond, a fost însă o aiureală”, a adăugat designerul.

Loredana Groza spune că nu a făcut operații estetice: Nici n-aș avea timp să le fac

Comentarii Facebook