Duminica 22 Decembrie

Cristi Borcea, despre perioada din penitenciar: ”Aveam deținuți care mă pensau”


Cristi Borcea a relatat detalii incredibile despre perioada când a fost încarcerat și avea nevoie să se îngrijească, mai ales că se știe că este obsedat de acest lucru.

M-am adaptat. Te adaptezi, n-ai ce să faci. Veneau ăia la Jilava, stăteam patru, atâția eram într-o cameră, venea televiziunea să vadă camera lui Borcea.

Se închinau, eram cu paturi suprapuse. Creme îți luai de la magazin, eu îmi luam și acolo. Primul lucru, acid hialuronic fiole, comandam, ce ziceai aia îți aducea. Nu aveai voie să iei orice, dacă permitea regulamentul. Aveam frizeri acolo, care făceau cursurile și mă tundeau tot timpul. Eu acum, acasă, părul din urechi îl fac cu flacăra, că acolo m-au învățat, la pușcărie. Cu bricheta, așa m-au învățat, așa fac. 

Aveam acolo deținuți care făceau cu ața, mă pensau. Sunt specializați. În momentul în care veneam în permisie, atunci îmi puneam acid, când veneam în permisie de două zile, trei zile, cinci zile”, a dezvăluit Cristi Borcea, în cadrul podcast-ului moderat de Viorel Grigoriu.

În cadrul aceluiași podcast, Cristi Borcea a vorbit și despre perioada când a fost coleg de celulă cu Victor Pițurcă și Giovanni Becali. 

Am dormit cu Victor în aceeași cameră 4 ani cred. Giovanni s-a eliberat mai devreme. Eu eram cu spălatul, Victor cu mâncarea, fiecare făcea ceva. Spălam vasele, rufele aveam mașină. Am sta vreo 7 luni, opt luni, unde mă sculam la 5 jumate dimineața, măturam holul secției și unde stătea jandarmul și după dădeam cu mopul. M-am specializat, sunt specialist la dat cu mopul și la spălat farfurii. Dacă nu muncești acolo, nu beneficiezi de un regim mai bun, să te duci de la închis la semi-deschis, de la semi-deschis la deschis, nu beneficiezi de puncte să pleci în permisie. Prima permisie am avut-o după aproape un an”, a mai spus Cristi Borcea.

Comentarii Facebook