Lulu, cel mai pitoresc personaj al Clujului din anii 80 - 90, a fost filmat la o nuntă din 1987, unde a oferit un recital alături de celebrul violonist Țitruș. Treptat amintirea lui dispare, pentru că noile generații nu l-au cunoscut. 

Nu era un lucru ieșit din comun ca Lulu să apară la restaurantele unde se țineau nunți și să facă show. Nimeni nu se supăra, dar adevărul este că în acei ani nu era nicio un suflet din Cluj-Napoca pentru care Lulu să fie un necunoscut. De obicei cânta câteva minute și apoi se punea la masă și mânca bine. Lulu nu făcea circ sau scandal și pleca după ce era și cinstit cu niște bani.

Marea lui plăcere era să primească monede de 3 lei. Peste tot unde mergea era bine primit și omenit, dar avea plăcerea de a aduna monede. 

Din fericire aceste imagini din 1987 nu sunt singulare. În 1993, Lulu a fost filmat la o altă nuntă unde a făcut spectacol. 

Cine nu îl cunoaște pe Lulu trebuie să îi întrebe pe cei mai în vârstă. Înainte de Revoluție și până în 2006, când s-a stins din viață, Lulu, pe numele lui real Iosif Covaci, era peste tot. 

Printre vorbele lui celebre se numără: ”Mă, ceacanăule!”, ”Dă-mi un leu de tri!!!”, dar sunt și multe legende urbane care se leagă de numele lui.  

Lulu era atât de cunoscut încât bucătăresele îl pofteau în restaurant pentru a-l servi, iar șoferii de autobuz opreau în plină stradă pentru a-l lua în mașină.

”Lulu era omul liber din noi. Câti oameni exista în Cluj, tot atâtea biografii avea el. Nimeni nu putea spune ce vârsta avea. Nimeni nu stie ca Lulu sa fi aratat altfel vreodata.

Nici nu cred ca avea buletin de identitate. Cui sa-l prezinte la control? Lulu era bun. Nu a facut, spun legendele, nici un rau. Daca ar fi putut sta pe loc, daca ar fi putut fi oprit din misiune, cea mai potrivita ocupatie ar fi fost pentru el aceea de jucarie pentru copii si îngrijitor de oameni batrâni: sa-l traga copiii de gradinita de urechi, iar el sa încerce sa-i sperie, si sa ajute babutele sa treaca strada.

Pentru el opreau autobuzele, troleibuzele, taxiurile, trenurile. Si vapoarele ar fi oprit, daca ar fi navigat pe Somes. Mergea mereu pâna la capatul liniei.

Un prieten, aflând trista veste, a oftat: ”Numai avioanele nu au oprit pentru Lulu!”. Nu exista vânzatoare din magazine, scolar, politist, sofer, ceferist, om care sa i se nimerit în fata pe care sa nu-l fi întrebat: ”Ce mai faci?” Când era mai tânar, cerea ”un leu de trei”. Apoi, cu vremea, nu a mai cerut nici atât. 

A murit la Mitropolie. De acolo începe prima lui calatorie cu avionul. La clasa bussines. Si cred ca Dumnezeu i-a repartizat, în loc de stewardese de cantina, niste îngeri”, a scris, în Evz, poetul clujean Ion Muresan la dispariția lui Lulu, în 2006.