Pe 22 februarie, credincioşii romano-catolici sărbătoresc Miercurea Cenuşii, care reprezintă prima zi a Postului Mare. Sărbătoarea a fost instituită în timpul pontificatului lui Grigore I cel Mare.

Denumirea „Miercurea Cenuşii” se datorează obiceiului ca ramurile de salcie (palmier, măslin sau de alt arbore) sfinţite cu ocazia Floriilor de anul trecut, ramuri care au împodobit icoanele şi statuile din casele catolicilor timp de aproape un an, să fie aduse la biserica spre a fi arse. Cenuşa lor se foloseşte la ieşirea de la slujbă, presărându-se pe fruntea credincioşilor, în timp ce preotul spune: „Adu-ţi aminte, omule, că din ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza, 3,19), cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Adam cu ocazia izgonirii sale din Rai.

Cenuşa se pune pe capetele credincioşilor, prezenţi la slujbă, ca semn de pocăinţă şi de angajament de a ţine postul cu curăţenie. Biserica Ortodoxă nu are tradiţia impunerii cenuşii, însă duminica intrării în post, numită Duminica izgonirii lui Adam din Rai, face trimitere la acelaşi text, ca şi cel folosit în Biserica Romano-Catolică (Geneza, capitolul 3).

Miercurea Cenuşii, tradiţii şi obiceiuri

În Miercurea Cenuşii, în bisericile romano-catolice se celebrează un ritual special de binecuvantare a cenuşii, care apoi este presărată pe fruntea credincioşilor ca semn al pocăinţei.

Satele catolice din Moldova au diverse obiceiuri care ţin de Lăsatul Secului de Postul Mare. Manifestarea incepe intr-o zi de duminica si se incheie marti seara, la miezul noptii, atunci cand clopotele bisericilor vestesc intruparea petrecerilor de tot felul si, mai ales, a ospetelor imbelsugate, cu cele mai imbietoare mancaruri si bauturi, numite „de frupt” sau „de dulce”. „Tineretul, ca si cei mai inaintati in varsta, vazand ca s-a apropiat Postul Mare, in decursul caruia trebuie sa se abtie de la orisice petrecere si desfatare..., cauta ca sa faca joc, sa manance tot felul de bucate si sa petreaca, cat se poate de bine”.

Marti, petrecerile capatau o amploare fara precedent. Sta marturie si faptul ca in momentul in care manifestarile folclorice de acest gen s-au restrans, „Martea grasa” le-a cumulat pe toate. Dupa cum indica si numele pe care il poarta, aceasta zi era ultima in care se faceau excese alimentare si bahice, ca si petreceri de tot felul. Vatafii, calfele ori caimacanii, cum erau numiti cei doi sau patru flacai, alesi de obstea confratilor pentru a organiza „Jocul” de la „Lasatul Secului”, angajau muzica cea mai indragita si pregateau locurile de desfasurare a petrecerii. In functie de starea vremii, acestea puteau fi „medeanul” satului, „tapsanul” de langa biserica, „sura” sau casa unui gospodar, carciuma care oferea cele mai bune conditii. Petrecerile erau cunoscute sub denumiri ca „Hora celor mari”, „Hora flacailor”, „Hora de trei zile”, „Jocul tinerilor”, „Jocul de la biserica”.

Lasatul Secului de Postul Paștelui 

In satele catolicilor, cei mici savarseau adevarate rituri de initiere, in privinta deprinderii si performarii repertoriului coregrafic traditional. Aproape ca nu exista localitate in care sa nu poata fi vazuta si Hora copiilor. Cu varste cuprinse intre 10 si 14 ani, acestia aveau muzica proprie (fluier, titera, vioara si cobza), pe care, nu o data, trebuia sa o angajeze „vataful gloatei”, asistat de o ruda apropiata. Potrivit traditiei, la „Lasatul Secului” de „Postul Pastelui”, toata lumea trebuia sa se prinda in joc: „Chiar di nu ti tanei di ciilanti, macar si ti-nvarti di douaua-trii ori”.

De aceea, gospodarii mai in varsta, care nu-si mai aflau locul la „hora” de pe „medeanul” satului, mergeau sa petreaca la o casa dinainte stabilita ori la carciuma: „Ti pregateai cu sotaia, luai o gaini fripti s-o pani, sau un crampoi di mamaligi, mai punei in traisti s-on ulclior cu vin, si ti duceai la pitrecut. Mancai, giucai, cinstei un pahar, mai stai di vorbi cu oaminii, si cam asta iara. Dupa ci ti saturai bini, mai iara obiceiu ca si mananci s-on ou. Zice ci treci postu’ mai repidi. - Ie, cumatr-un ousor,/Si treaci postul usor!”.