O femeie a murit după o oră de sport intens. Cât este de sănătos mersul la sală


O femeie de 49 de ani a murit în urma unui accident vascular cerebral după o oră de sport. Acest caz readuce în discuție importanța unor controale medicale înainte de a face efort susținut.

Unele țări, precum Italia, cer obligatoriu o adeverință medicală atât pentru adulți, cât și pentru copii înainte de începerea unei activități sportive.

Mișcarea este la baza vieții, dar cei cu afecțiuni ar trebui să fie atenți

Bogdan Popescu, medic neurolog, a vorbit despre acest incident: ”E un eveniment tragic. Trebuie să facem tot ce putem ca să evităm astfel de evenimente tragice. Aș vrea să spun că mișcarea este la baza vieții. Nu putem trăi fără mișcare, mai mult, mișcarea înțeleaptă, și știind despre ce ar trebui să facem, și ce putem, să facem ce este esențial pentru păstrarea stării de sănătate.

Aș vrea să încep cu asta, ca să nu discreditez ideea de mișcare fizică ușoară, sau moderată, pe care noi, medicii, o recomandăm, plecând de la situația identificată a unui pacient sau a unui om care nu este pacient, nu este bolnav.

Ce ar trebui să facem? Ar trebui să cunoaștem mult mai bine starea de sănătate a populației. Și aici, noi suntem, cum ar fi – îmi pare rău să spun – mult în urmă. Adică, noi nu suntem în stare să diagnosticăm la nivel de prevenție - pentru bolile grave – să diagnosticăm tensiunea arterială, diabetul zaharat, dislipidemiile și toate aceste afecțiuni. Dacă le-am cunoaște, ar trebui să urmeze un plan personalizat de activitate fizică, cel mai bine, coordonat de medicul de familie”, a spus Bogdan Popescu.

Atenție la dureri în piept, în mână, sau în maxilar

Medicul de familie ar trebui să comunice cu pacienții mai mult. OMS spune că am putea evita 80% din cazurile de AVC dacă am putea să facem prevenție.

Dacă am avea această explorare a factorilor de risc, atunci am putea să știm că un anume individ care este hipertensiv, care este diabetic, care are boală renală cronică și care în momentul de față nici nu știe că le are, să facă un tip de activitate ușoară. De exemplu, mersul pe jos în ritm normal este o activitate fizică ușoară. Mersul accelerat, rapid, e deja o activitate fizică moderată. Dacă alergi, depinde de cât de repede alergi. Dacă ridici greutăți, depinde de cât de mari sunt acele greutăți...

Deci, sportul trebuie încurajat, activitatea fizică ușoară moderată, dar la acest lucru trebuie să existe un sfat al unui medic avizat.

Atenție, pentru cei care merg la sală! Apariția unei dureri în piept, în mână, sau în maxilar, amețeală, sau senzația de pierdere a stării de conștiență, de leșin, durerea de cap care apare la exercițiul fizic... lucrurile acestea, simptome care apar în timpul exercițiului fizic moderat sau intens, trebuie să ne facă obligatoriu să cerem părerea unui medic, scrie Digi 24.

Comentarii Facebook