Duminica 22 Decembrie

Povestea unui transgender din România. Acum se numește Daria Jane - FOTO


Daria Jane, pe numele ei vechi Darius Bulzan, este unul dintre transgenderii care au acceptat să vorbea public despre cazul lor. Totul a costat 80.000 de euro.

Daria a participat acum câțiva ani la emisiunea Românii au Talent, cu un număr inedit de contorsionism. Ea spune că s-a simțit femeie în corpul unui bărbat, ani în șir. 

Sincer nu pot să spun că mă simt într-un fel negativ când mă uit retrospectiv la perioada dinainte de tranziţie. A fost într-adevăr o dramă perioada schimbărilor, 17-19 ani, dar în rest am amintiri foarte frumoase. Indiferent că lumea mă ştia ca „băiat” sau ca fată, nu îmi reneg acele amintiri, fiindcă până la urmă eram tot eu”, ne povestește Daria Jane.

Daria a învățat bine la școală, dar liceul a fost greu, pentru că tinerii erau reticenți, mai ales la stilul vestimentar.

Părinții ei au divorțat când avea 6 ani, dar Daria nu crede că lipsa unei figuri masculine a afectat-o. Ea a fost crescută de mamă și bunică.

Pentru schimbarea de sex din Thailanda a mers la doi psihiatri, pentru a primi aprobări. ”Mi s-a prescris tratament de substituţie hormonală. Mai apoi am făcut operaţii de feminizare. Apoi schimbarea de sex în Thailanda, iar pentru aceasta am obţinut încă 2 aprobări de la 2 psihiatri diferiţi care atestau că acea operaţie reprezintă o nevoie medicală. Este o treabă cât se poate de serioasă, dar trăind în România printre multe genii nedescoperite absolvente la facultatea „Mark Zuckerberg Facebook”… trebuie să suportăm şi astfel de inepţii”, povestește Daria Jane pentru Ce se întâmplă, Doctore?

Toată experienţa operaţiei trebuia să dureze aproximativ 2 săptămâni. Prietena mea care o făcuse cu câţiva ani înainte îmi descrisese cu lux de amănunte fiecare pas. Nici nu mă aşteptam să trec prin ce a urmat. După operaţia propriu-zisă, te trezeşti cu 3 „lucruri” în tine: o drenă inserată prin piele într-un fel foarte dubios, o „funie medicală”, altfel nu pot să o numesc, care este inserată complet în vagin pentru a menţine adâncimea şi o sondă urinară inserată în mod obişnuit în uretră. De primele 2 am scăpat în ziua a 4-a după operaţie, şi credeam că am scăpat uşor”, a mai spus ea.

A avut apoi probleme cu schimbarea actelor, care a durat cam un an.

Comentarii Facebook