Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă serbează doar ziua morții sfinților, Fecioara Maria și Ioan Botezătorul făcând excepție de la această regulă. Aceștia au privilegiul de a li se sărbători atât nașterea, cât și alte evenimente din viața lor. 

Cine sunt Sânzâienele 

Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzâienele își au originea într-un străvechi cult solar. Sărbătoarea se mai numește în unele locuri și „Cap de vară”. 

Numele „Sânziene” se referă la trei elemente strâns legate între ele. Primul element defineşte zânele, de obicei bune, ce îşi fac apariţia în noaptea de 23 spre 24 iunie; al doilea element reprezintă florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori ce au atribute magice şi care sunt substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume; cel de-al treilea element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie.

Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând.

Zânele câmpului „fac” plante de leac

Potrivit etnologului Marcel Lutic „ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc”.

Obiceiuri şi tradiţii de Sânziene

Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. 

În preajma Sânzienelor, fetele care îşi căutau sortitul aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea acolo, fata urma să se mărite chiar în acel an, iar dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă, pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.

Uneori, cununa era aruncată pe colţul casei. Fata venea să o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii închişi, o dădea de mâncare unei vite. După cum arăta această vită avea să arate şi viitorul soţ. Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. 

Fmeile căsătorite aveau alte griji. Ele îşi înfăşurau mijlocul cu sânziene, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.

Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.

În zona Bistriței, oamenii din sat se adună în jurul unui foc mare pentru a „arde” ghinioanele

Sărbătoarea Sânzienelor este şi un prilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii. În multe zone din ţară, printre care și zona Bistriței, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.

Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie) se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene. Se spune că Sânzienele de răzbună amarnic dacă tradiţia nu este respectată.