Duminica 22 Decembrie

Vlăduța Lupău a început anul cu stângul! Cântăreața a fost nevoită să-și anuleze vacanța după ce a ajuns la urgențe: „Am început rău anul"


Vlăduța Lupău este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi din țară, fiind foarte solicitată la evenimente, mai ales în perioada sărbătorilor.

Acesta a fost cazul și în noaptea Revelion, când artista a susținut un concert. Din păcate, imediat după spectacol, când artista se întorcea acasă, la Cluj,  a primit o veste proastă. Fiul interpretei, micuțul Iair, se simțea rău. 

Artista nu a ezitat și l-a dus direct urgențe, unde a aflat că micuțul suferă de o otită, astfel, cântăreața a fost nevoită să-și anuleze planurile de vacanță de la începutul anului 2024, deoarece Iair nu putea zbura cu avionul din cauza afecțiunii. 

„Am început rău anul…cu otita care ne ține acasă și nu mai putem zbura cu avionul în vacanța pe care o aveam planificată de mâine, dar asta nu mai contează în situațiile de genul.

Am ajuns la prima oră acasă , am mers la urgență cu febră mare și am aflat de venirea otitei în viața noastră. Ne conformăm tratamentului și sperăm să trecem rapid peste”,a spus Vlăduța Lupău pe pagina sa de instagram. 


Comentarii Facebook