Limonadă cu mentă, făcută în casă, delicioasă și răcoritoare. Cea mai simplă rețetă pentru a obține o băutură ideală pentru vară


Limonada este un dintre băuturile preferate de toată lumea, mai ales în zilele călduroase din sezonul estival. Mai mult de atât, o limonadă cu mentă făcută la tine acasă este perfectă și numai bună pentru a te răcori în zilele toride de vară.

Limonadă cu mentă făcută acasă. Ingrediente

Nu este un secret faptul că lămâile sunt o sursă extrem de bogată de vitamina C, iar o limonadă cu mentă, dulce acrișoară, este perfectă pentru hidratare, mai ales, vara când temperaturile sunt crescute. Haideți să vedem cum se face limonada cu mentă acasă. Pentru această delicioasă băutură răcoritoare veți avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 2,5 l apă
  • 2 căni de suc de lămâie
  • 250 g zahăr (mai puteți adăuga după preferință)
  • frunze de mentă proaspete

Limonadă cu mentă făcută acasă. Modul de preparare

Mai întâi, vom avea nevoie de o cratiță în care vom face siropul pentru limonadă. Acum, punem în vasul pregătit o cană de apă (250 ml) și 250 de grame de zahăr, pe care le vom lăsa la foc mic amestecând până când zahărul se topește. După ce zahărul s-a dizolvat total, oprim focul și lăsăm siropul să se răcească, până ajunge la temperatura camerei.

Ei bine, nu mai este mult și limonada noastră este gata. Într-o cană de sticlă, vom adăuga sucul de lămâie, siropul răcit și restul de apă. Acum, vom adăuga peste limonadă frunzele de mentă proaspătă și amestecăm bine. După aceasta, vom pune în carafă și câteva felii de lămâie și amestecăm puțin, după care vom gusta limonada pentru a vedea dacă mai este nevoie de zeamă de lămâie sau de puțină apă. Ei bine, acum nu mai avem nimic de făcut decât să lăsăm limonada la rece pentru câteva ore la frigider.

Limonadă cu mentă făcută acasă. Beneficiile neștiute ale limonadei

Este știut faptul că lămâile au un conținut complex de vitamine de care avem nevoie pentru un sistem imunitar puternic. Tocmai din această cauză este recomandat să ne începem ziua cu o cană cu apă și lămâie. Ba chiar mai mult de atât, deși are un gust acid, sucul de lămâie are un efect alcalin puternic în contact cu sucul gastric, așadar te ajută să-ți restabilești PH-ul.

Totodată, limonada este un remediu perfect pentru persoanele care suferă de unele afecțiuni cardiace, datorită conținutului bogat potasiu, care controlează tensiunea arterială crescută, amețeala și greața, dar creează și o senzație calmantă.

Cafeaua nu este singura care ne poate da energie dimineața. Ba chiar lămâile sunt o variantă mult mai bună decât cofeina. De ce spunem acest lucru? Ei bine, corpul nostru își ia necesarul de energie de la atomii și moleculele din mâncare. așadar, atunci când ionii negativi din lămâie intră în tractul digestiv, rezultă o creștere a nivelului de energie în mod natural. Pe lângă toate acestea, sucul de lămâie se află și pe lista de produse recomandate în diverse cure de slăbire. Lămâile au un conținut bogat de enzime care ajută digestia.


Comentarii Facebook