Duminica 22 Decembrie

5 legi nescrise care trebuie respectate într-o căsnicie


Pe lângă faptul că într-o relaţie trebuie să fi fidel, de încredere și să-i stai alături partenerului şi la bine şi la rău, există legi nescrise care trebuie respectate cu mare preţ.

Cuplurile fericite ştiu că respectarea legilor nescrise ale căsniciei sunt vitale pentru ca o relaţie să se sudeze şi să se dezvolte astfel încât să poată fi depăşite cu succes toate provocările cu care se întâlnesc.

Iata 5 legi nescrise pentru ca o relatie sa devina din ce in ce mai puternică, potrivit sfatulparintilor.ro:

1. Nu critica părinţii sau prietenii partenerului/ei - trebuie să gestionezi cu grijă relaţia cu rudele partenerului/ei sau cu cei mai buni prieteni. Chiar şi atunci când el/ea se plange de ei, tu n-ar trebui să pui paie pe foc pentru că o să-l/o faci să intre în defensivă. Mai bine încearcă să empatizezi cu el/ea decât să vii şi tu cu propriile comentarii.

2. Spune-i partenerului/ei de orice întâlnire cu fostul/ta - indiferent că este vorba despre o cerere de prietenie pe facebook sau că v-aţi întâlnit absolut întâmplător la un meci de fotbal al copiilor, nu încerca să ascuzi asta în faţa partenerului/ei. Dacă nu este nimic de ascuns de ce să nu-i spui? Povesteşte-i soţului/soţiei despre întâlnire. Iată ce ai putea spune: "Ştiam că este doar chestie de timp până când fostul/ta mă va aborda pe facebook. Am primit o cerere de prietenie pe care am ignorat-o". Sau, "M-am întâlnit astăzi cu o fosta iubită în mall. Are doi copii adorabili. Ma bucur ca are o viaţa frumoasă".

3. Nu da sfaturi dacă nu ţi s-a cerut asta - oferă suport, ascultă, însă evită să vorbeşti pe tonul "Ştiu eu ce este mai bine". Este adevărat că de multe ori sfaturile sunt date având cele mai bune intenţii, însă dacă oferi prea multe sfaturi pot fi privite drept critici. Iar asta este valabil de la sfaturi despre modul în care se îmbracă partenerul/a până la sfaturi despre modul în care rezolvă problemele de la job. Lasă-l/o pe el/ea să ia decizii şi să înveţe prin încercare-eroare, încercare-succes şi să capete încredere în forţele proprii. Până la urmă, o căsnicie fericită nu este formată din doi oameni care fac lucrurile corect, ci din doi oameni care pun fericirea celuilalt pe primul loc.

4. Nu lua mereu conducerea - indiferent că este vorba despre modul în care celălalt spală vasele până la cum se ocupă de finanţele familiei simţi nevoia să preiei conducerea crezând ca tu te descurci mai bine. Opreşte-te. Obişnuieşte-te să ceri părerea şi jumătăţii tale: "Care crezi că este cea mai bună soluţie la această problemă?" sau "Mi-ar prinde bine o mână de ajutor în bucătărie". Aceste cereri întăresc şi mai mult ideea de echipă.

5. Nu aduce în discuţie certuri vechi - în general oameni aduc în discuţie dispute mai vechi pentru că nu au rezolvat încă problemele care le-au generat. Însă, dacă le discutati la nesfârşit s-ar putea să ajungeţi să vă despărţiţi. Este important să vă ocupaţi de o problemă imediat ce aceasta şi-a făcut apariţia şi să vă străduiţi să găsiţi o soluţie comună. Sau învăţaţi să respectaţi opinia celuilalt.

Comentarii Facebook