Duminica 22 Decembrie

5 lucruri pe care ar trebuie să le faci cînd eşti racită, dar nu le faci


Sunt peste 200 de tipuri de virusuri care cauzează viroze de-a lungul anului şi poţi avea ghinionul să te alegi cu o răceală dravănă atunci cântd te aştepţi mai puţin.

Primele simptome ale unei răceli zdravene le vei simţi dimineaţa. Dacă te trezeşti cu o durere de cap cumplită, gâtul te doare teribil, ai nasul umflat şi tuşeşti, poţi fi mai mult decît sigur că un virus îţi face de cap cu sănătatea ta.

Pentru sunt mai mult lucruri care te-ar putea ajuta să te tratezi mai repede de foarte multe ori uiţi să aplici metodele cele mai eficiente şi mai la îndemână.

Iată 5 lucruri foarte importante pe care nu le faci dacă eşti răcită, potrivit eva.ro

1. Nu ţii germenii în frâu

Abia după 3 zile de la contactarea virusului începi să te simţi răcită, simptomele agravându-se treptat pe măsură ce zilele trec. Dacă de la primele strănuturi şi accese de tuse nu ţii germenii în frau, îi vei împrăştia în mediu şi îi vei ajuta să se înmulţească în voie. De pildă, când strănuţi în faţa tastaturii, microbii ajung pe taste, mouse şi birou, apoi din nou pe mâinile tale şi, ulterior, în organism.

Ca să opreşti "zăbovirea" duşmanilor invizibili în corpul tău, ţine-ţi mâna la gură sau la nas când strănuţi şi tuşeşti, apoi spală-te imediat cu multă apă şi săpun. La birou, poţi folosi un dezinfectant de mâini fără apă, de fiecare dată când corpul expulzează germenii. Astfel, îi omori înainte să se poată împrăştia.

2. Nu te relaxezi şi nu te odihneşti suficient

Degeaba iei 3 flacoane de medicamente pentru răceala, dacă nu încerci să te relaxezi în zilele în care te simţi slăbită. Studiile medicale arată că stresul slăbeşte sistemul imunitar, deci îţi împiedică organismul să lupte cu succes împotriva bolii.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru oboseală. Ca să-ţi treacă mai repede răceala, nu te poţi supune aceluiaşi ritm de activitate zilnică. Odihneşte-te mai mult şi gândeşte pozitiv, astfel încât corpul tău să capete vigoarea necesară petru a birui viruşii.

3. Nu bei suficiente lichide

Lichidele subţiază mucusul şi îţi eliberează sinusurile şi căile respiratorii. Deshidratarea este nocivă pentru sistemul de apărare al organismului, deci nu comite greşeala de a nu consuma din abundenţă apă, suc, ceai fierbinte şi supă.

Contrar opiniei populare, şi laptele este benefic în tratarea răcelilor, în niciun caz nu favorizează formarea mucusului în exces, te asigură experţii.

4. Nu renunţi la ţigări şi alcool

Dacă vei continua să fumezi în timp ce eşti răcită, aşteaptă-te la săptămâni întregi de simptome neplăcute, secreţii nazale şi tuse. Fumul de ţigară irită suplimentar mucoasa plămânilor, deja inflamată din cauza bolii. Stai departe şi de alţi fumători, întrucât fumatul pasiv te poate afecta în egală măsură în timpul răcelii.

Uită şi de alcool, dacă tot suntem la capitolul obiceiurilor nesănătoase. El îţi deshidratează organismul şi agravează simptomele tipice ale răcelii, precum congestia nazală. Mai mult decât atât, alcoolul poate să influenteze acţiunea medicamentelor pe care le iei.

5. Abuzezi de spray-ul nazal

Decongestionantele nazale îţi pot da o senzaţie plăcută de uşurare a respiraţiei, însă dacă le foloseşti agresiv )de peste 3 ori pe zi), rişti să devii dependentă de ele. Cu alte cuvinte, căile respiratorii vor avea tendinţa să se inchidă, în absenţa substanţei decongestionante cu care le-ai obişnuit.



Comentarii Facebook