Duminica 22 Decembrie

6 semne care demonstrează că smartphone-urile te stresează


Un studiu realizat de o serie de profesori universitari americani demonstrează că dependența de smartphone supune utilizatorul unui stres continuu.

Huffington Post relatează despre efectele dăunătoare pe care telefoanele mobile inteligente le au asupra psihicului consumatorilor, prin simplul fapt că petrecerea de mult timp cu acest aparat cauzează de fapt stres şi încărcătură psihologică mare.

Deşi foarte mulţi utilizatori susţin că butonarea telefoanelor mobile le aduce momente de relaxare, studiul contrazice aceste percepţii şi oferă 6 semne care demonstrează că telefoanele inteligente cauzează dependenţă psihică pentru oameni.

1. Trebuie să răspunzi la telefon imediat

Dacă mesajele sau e-mail-urile la care nu ai răspuns îţi cauzează nelinişte, atunci există şanse foarte mari ca telefonul tău mobil să îţi cauzeze de fapt stres, în loc să îţi uşureze sarcinile de zi cu zi. Totodată, dacă telefonul îţi întrerupe activităţile zilnice sau petrecerea timpului cu prietenii, iar tu eşti nevoit să răspunzi constant la mesaje sau e-mail-uri, acesta este un semn că ai dezvoltat un comportament compulsiv.

2. Constant ai impresia că telefonul sună sau vibrează

Un studiu desfăşurat de Universitatea-Purdue Indiana demonstrează că o mare parte dintre utilizatorii de telefoane mobile au dezvoltat o dependenţă de tehnologie şi trăiesc cu impresia că telefonul le vibrează sau sună în buzunar ori geantă.

3. Curiozitatea cu privire la ce fac ceilalţi

Un alt semn care susţine dezvoltarea unei dependenţe pentru telefoanele mobile stă în nevoia de a cunoaşte tot timpul ce fac ceilalţi pe reţelele de socializare. Accesul la internet de pe telefonul mobil facilitează o verificare cât mai deasă, un exemplu clar al dependenţei de ceea ce telefonul mobil oferă.

Citește mai departe pe Mediafax.

Comentarii Facebook