Duminica 22 Decembrie

Aproape 9 tone de alimente confiscate de polițiști, înainte de Paște



Poliția Română anunță că au fost confiscate aproape 7 tone de fructe și legume, 1,5 tone de carne și produse din carne, 1.366 de litri de băuturi alcoolice și alte mărfuri în valoare de peste 330.000 de lei au fost confiscate, în ultima săptămână, în urma controalelor efectuate pentru verificarea legalității activităților comerciale cu produse specifice sărbătorilor Pascale.

Poliția Română a acționat, în ultima săptămână, pentru verificarea legalității activităților comerciale cu produse specifice perioadei Sfintelor Paști (carne și produse din carne, ouă, legume, fructe și produse de panificație), astfel încât să fie prevenite situațiile de eludare a obligațiilor fiscale și a reglementărilor privind siguranța alimentară”, informează IGPR

Oamenii legii au efectuat verificări la 1.814 agenți economici și comercianți persoane fizice, fiind constatate 1.025 de contravenții pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2.364.845 de lei.

De asemenea, au fost confiscate 1.540 de kilograme de carne și produse din carne, 6.869 kg. de legume și fructe, 1.366 l. de alcool și băuturi alcoolice, dar și alte produse alimentare și mărfuri în valoare totală de 338.337 de lei, precum și 19.527 de lei, în numerar.

Comentarii Facebook