Duminica 22 Decembrie

Au apărut primele imagini cu prototipul funcțional al noului Samsung Note 8. Vezi cum arată


Cel mai nou vârf de gamă al companiei Samsung se apropie tot mai mult de lansare, iar acum au apărut pe internet și primele imagini cu prototipul funcțional al lui Note 8.

Astfel, cu aproape două luni înainte de data la care este aşteptată lansarea oficială, Galaxy Note 8 îşi face apariţia într-o primă poză-spion care surprinde un prototip funcţional, dar şi presupuse imagini de prezentare oficiale.

Foarte asemănător modelului Galaxy S8 la partea din faţă, Note 8 prezintă însă diferenţe notabile la partea din spate. Noul phablet vine echipat cu sistem dual camera şi senzor de amprente, ambele fiind delimitate cu o protuberanţă care iese puţin din profilul carcasei perfect plată, potrivit go4it.ro

Conform zvonurilor, Samsung va oferi vârful de gamă Note 8 în versiuni cu 64GB şi 128GB memorie internă, în ambele cazuri utilizatorii putând extinde cu până la 256 GB spaţiul de stocare disponibil ataşând un card de memorie microSD.

Versiunea Galaxy Note 8 cu 64 GB va putea fi achiziţionată pentru aproximativ 999 euro, iar modelul cu 128 GB va avea un preţ cu aproximativ 100 euro mai mare.

 

Comentarii Facebook