Miercuri 25 Decembrie

AVERTISMENT: Un supliment alimentar vândut și în România poate provoca forme letale de cancer


Un nou studiu realizat în Statele Unite ale Americii trage semnalul de alarmă cu privire la suplimentele alimentare cu omega 3, acizii grași din uleiul de pește.

Potrivit studiului, deși sunt considerate benefice pentru sănătatea organismului, acestea se pare că pot provoca forme grave de cancer.

"Am analizat markerii din sange dupa ingerarea acestor acizi grasi si, spre surprinderea noastra, am descoperit ca sunt asociati cu cresterea riscului de cancer la prostata. Daca iei pilule cu omega 3 sau ulei de peste in fiecare zi, faci parte din grupul cu riscul cel mai ridicat", a precizat dr. Alan Kristal, informează PRO TV.

Cercetătorii au comparat mostrele de sânge de la 834 de bărbați care au fost diagnosticați cu cancer la prostată cu cele prelevate de la aproximativ 1.400 de bărbațisanatosi, însă admit că mai au nevoie de anumite cercetări pentru a stabili modul prin care suplimentul declanșează boala.

"Datele sunt doar pentru un esantion. Nu putem stabili o corelatie clara, asa ca e cale lunga pana cand putem spune ca uleiul de peste favorizeaza aparitia cancerului de prostata.Deocamdata, nu avem de ce sa intram in panica.", a spus nutriționistul Nicole Berberian.

Comentarii Facebook