Duminica 22 Decembrie

Avertismentul lui Junker, privind viitorul Uniunii Europene


Președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, și-a expus viziunea asupra viitorului comunității europene, precizând că, pe termen lung, ”nu va mai fi posibil ca 33, 34, 35 de state să meargă cu aceeași viteză”, ceea ce înseamnă că ”într-o zi va trebui să regândim arhitectura europeană”, consemnează AFP.

Declarația a fost făcută în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri cu publicul, denumită 'Dialogul cu cetățenii'. Șeful executivului comunitar a sugerat astfel că Uniunea Europeană va primi în viitor noi membri, dar el a insistat asupra ideii unei Europe cu mai multe viteze, scrie Agerpres.ro.

Deși nu a fost de acord cu ideea ca un mic număr de state puternice vor forma un ”nucleu dur” al UE, el a admis că am putea avea ”un grup de state care iau deciziile împreună'” și care fac totul împreună, în timp ce altele vor fi 'pe orbită'.

Întrebat despre posibilitatea unui Brexit (ieșirea Marii Britanii din UE) dacă vor eșua negocierile inițiate de Londra pentru redefinirea raporturilor acesteia cu blocul comunitar, Juncker a răspuns foarte sigur pe el că Marea Britanie 'va rămâne în UE'. ”Mi-am petrecut trei ani din viață pentru a evita un Grexit (ieșirea Greciei din UE) și nu o să petrec încă trei pentru a facilita Brexitul”, a insistat președintele CE.

Comentarii Facebook