Duminica 22 Decembrie

Biserica interzice filmările în biserici, la nunți

 

BOR a decis ca filmările în biserici să fie făcute numai cu acord special al centrelor eparhiale.

 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, vineri, News.ro, că decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a permite filmările în biserici doar cu acordul centrelor eparhiale şi numai pentru ”evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric” al acestora nu este una radicală. Filmările la cununii şi botezuri se vor putea face în continuare fără a fi necesar un acord în prealabil, această hotărâre având scopul de a feri spaţiul bisericii de un conţinut inadecvat.

 

Interdicţia respectivă nu e o interdicţie radicală care să împiedice desfăşurarea unor lucruri bune şi frumoase. Ea se referă la conţinutul posibil inadecvat al unor spectacole, al unor concerte, al unor piese de teatru care uneori au fost găzduite de spaţiul bisericii, conţinut posibil inadecvat cu spaţiul sacru al bisericii. Această motivaţie este necesară pentru că spaţiul bisericii este destinat în primul rând slujbelor religioase, iar aceste spectacole care uneori, nu foarte des, se desfăşurau în ea, e preferabil să se desfăşoare în afara ei, tocmai pentru a exista un public mai numeros, mai larg”, declarat Bănescu pentru News.ro.

 

”Filmările în lăcaşurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale şi numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici. La fel, transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizată doar cu acordul Centrelor eparhiale, cu obligaţia respectării normelor liturgice şi tipiconale”, se arată în hotărârea Sfântului Sinod, citată de News.ro.

 

De asemenea, nu vor mai fi desfăşurate activităţi cultural-artistice în lăcaşurile de cult, ci doar în alte spaţii aparţinând parohiilor, potrivit sursei citate. 

 

Întrucât activităţile culturale şi artistice desfăşurate în lăcaşurile de cult pot provoca tendinţe de auto-secularizare a spaţiului sacru din Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Sinod stabileşte ca aceste activităţi culturale să fie organizate în alte spaţii ale parohiilor, sau în spaţii publice închiriate pentru acest scop”, consideră Sfântul Sinod.

Comentarii Facebook