Duminica 22 Decembrie

Boureanu are dinţii scoşi, e vânăt la ochi şi la cap. În plus, îi pare rău

 

Cristian Boureanu este tot în arest, unde a fost vizitat de fratele său.

 

Era într-o stare nu foarte bună, fizic, se duce la dentist. Are dinţii scoşi, patru dinţi, două faţete căzute, e vânăt la ochi, la cap, dar psihic era bine. La ora 5.30 merge la stomatolog. Îi pare rău, ca orice om când mai bea, probabil că a avut şi el scăpări. Să vedem la recurs ce se va întâmpla. Patru inşi sunt în cameră, paturile sunt noi, condiţiile sunt foarte ok şi chiar a zis că a fost tratat foarte bine. Nici vorbă că a fost agresat în secţie. S-au purtat foarte frumos cu el, au avut grijă de când a venit de el, nu a avut nicio problemă”, a declarat Sorin Boureanu după vizită.

 

Iubita lui Cristian Boureanu, Laura Dincă, a mers şi ea în vizită și a spus că a depus o plângere împotriva poliţiştilor, pe care îi acuză că ar fi agresat-o în noaptea în care maşina în care se aflau cei doi a fost oprită de poliţie.

 

Poliţistul Marian Godină a postat, sâmbătă, pe Facebook un filmuleţ în care se vede cum poliţistul lovit de Cristian Boureanu ripostează şi se repede la acesta să îl lovească. Imaginile sunt însoţite de mesajul ”eu zic că a fost o reacţie proporţională şi corectă. Bravo, colegule!”. În imaginile postate de Marian Godină pe pagina sa de Facebook, se poate observa cum poliţistul ripostează după ce este lovit de Cristian Boureanu în zona inghinală şi se repede către fostul deputat în încercarea de a-l lovi cu pumnul în faţă, scrie Mediafax.

 

Totodată, pe o pagină de Facebook intitulată "Poliţia Rutieră Bucureşti", au apărut şi alte imagini din noaptea respectivă. Pe filmare, este înregistrat poliţistul când îl ameninţă pe Cristian Boureanu că îl ”scoate” la ştiri, reproşându-i că este ”într-o vădită stare de ebrietate”.

 

”Te scot eu frumos la ştiri astăzi, pentru comportamentul pe care l-ai avut, pentru ultrajul ăsta”, îi spune poliţistul lui Cristian Boureanu, care răspunde că ”avem abuz în serviciu”.

 

Un alt echipaj de poliție a ajuns la locul faptei, iar polițistul le-a spus că a fost înjurat de fostul deputat.

 

O să-i facem dosar de ultraj că ne-a înjurat, ne-a înjurat în toate felurile, mi-a dat peste mâna cu uşa. Uite, e într-o stare vădită de ebrietate. Uită-te şi tu la el cum arată. Înjurături de mamă, de familie, de morţi. A fost oprit pentru control şi după ce i-am dat actele la şofer, ne-a înjurat, ne-a făcut...”, a spus poliţistul când colegii lui au ajuns la locul incidentului.

 

Te liniştesc eu mâne dimineaţă, fără niciun fel de problemă, că acum nu pricepi că eşti băut", mai spune poliţistul. La scurt timp, Cristian Boureanu îl loveşte pe omul legii în zona inghinală.

 

Cristian Boureanu a fost arestat preventiv, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru ultraj, potrivit unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1.

Comentarii Facebook