Brokerul Cristian Sima, cel care a fugit din România după ce a pierdut banii VIP -urilor, circa 3,5 milioane de euro, face dezvăluiri despre primarul Klaus Iohannis.

”Pe Klaus Werner Johannis l-am întâlnit o singură dată faţă în faţă şi vă voi relata întâlnirea cu lux de amănunte, Am trăit peste 3 ani în Sibiu şi aproape 2 ani am fost Preşedintele Bursei din Sibiu. Inevitabil, m-am ciocnit cu Klaus, dar şi mai mult cu interesele sale în zonă şi direct cu trezorierul partidului etnicilor germani, Werner Kuehl, care a fost, şi cred că mai este şi astăzi, acţionar semnificativ la Sibex.

Sibiul arată de departe cel mai bine dintre toate oraşele mari ale României. Spre deosebire de mulţi alţi primari, Klaus a aplicat cu multă grijă ceea ce a văzut în oraşele germane. A pus accentul pe Centrul Vechi, istoria fiind şi ea generoasă cu Burgermeister-ul sibian. Spre deosebire de alte oraşe transilvane, ca să nu mă refer la oraşele din Moldova sau Ţara Românească, Sibiul şi clădirile sale istorice au fost abandonate de comunişti, dar nu distruse. Klaus a respectat arhitectura sec. XVIII, umbrele Habsburgilor şi ale Sfântului Imperiu Roman fiind prezente la tot pasul. Renovarea clădirilor vechi pare impecabilă pentru turişti, dar nu şi pentru localnici. Am locuit într-o astfel de clădire, lipită de Muzeul Brukenthal, şi pot să vă mărturisesc că în interior (pentru că acele clădiri au o imensă curte interioară) zidurile nu au mai văzut bidineaua de pe vremea lui Carol al II-lea. Poate nu e o observaţie spectaculoasă, dar şi Vanghelie a vopsit clădirile în Ferentari doar la stradă, e drept cu mult prost gust, dar tehnica era aceeaşi. Cea “mai renovată clădire” din Piaţa Mare a Sibiului este, de departe, sediul Frontului Democrat German. După ce am semnat cu Bursa de la Chicago (CME) celebrul acord din 2010, prin care Sibiul devenea prima bursă europeană unde se putea tranzacţiona live, în lei, indicele cel mai celebru din lume, Dow Jones, am dorit să mut sediul Bursei din casa veterinarului care condusese Bursa până atunci într-o clădire istorică, cu prestanţă. De departe, Centrul Vechi ar fi fost cel mai atractiv pentru un astfel de amplasament. Doar că, căutând în dreapta şi în stânga, am realizat că nu se poate închiria nimic, nu se poate cumpăra nimic fără acordul lui Klaus şi, evident, m-am lăsat păgubaş. Până la urmă, Sibex s-a mutat într-o clădire comunistă refăcută decent de Raiffeisen Bank, care îşi avea sediul la parter.

Un alt moment important a fost în 22 ianuarie 2010, când la Sibiu s-a făcut prima tranzacţie pe Dow Jones şi când acţiunile Bursei însăşi au fost listate. La 16.30, când la New York era 9.30, am început tranzacţionarea Indicelui Dow Jones la Sibex. Aveam nevoie de un loc unde să sărbătorim evenimentul, mai ales că reuşisem să aduc de la Chicago doi vicepreşedinti de la CME şi un membru în Board-ul CBOE, pentru că doream să lansăm şi opţiunile pe Dow Jones. Am fost surprins că primarul nu ne-a făcut onoarea să fie prezent la Hilton, singurul loc unde aş fi putut organiza relativ decent o astfel de manifestare. Sediul Bursei de atunci era în casa personală a veterinarului şi americanii deja decretaseră că e un coteţ de păsări, nu o Bursă. Absenţa primarului şi faptul că arătam a rudă săracă şi care nici nu prea dorea să-şi facă prin casă curat a fost un handicap pe care l-am depăşit cu greu, în timp, doar prin volumul mare de tranzacţii la care am ajuns în vara lui 2012. Americanii nu s-au supărat, dar primirea noastră a fost diametral opusă faţă de primirea pe care eu am avut-o la Chicago, deşi eram un Nimeni (cu “N” mare). Klaus nu numai că nu a venit, dar nici măcar nu a catadicsit să trimită pe cineva la lansare. Este drept, însă, că între veterinar şi primar existau animozităţi din timpuri străvechi. Veterinarul era, de fapt, oltean din Scorniceşti şi doar adoptat de sibieni. În timpul comunismului, în timpul crizei alimentare, fusese mahăr şi avea, sigur, discrepanţe culturale ireconciliabile cu Johannis.

Odată ales Preşedinte al Bursei, în aprilie 2011, am considerat necesar să discut personal cu edilul sibian. Întâlnirea la primărie mi-a aranjat-o Cătălin Predoiu, care mi-a şi dat sfaturi cum să-l abordez. La o bursă, nimeni nu poate cumpăra mai mult de 5%, cel puţin teoretic , după legea pieţei de capital. Pentru a dezvolta Bursa, aveam nevoie de acţionari, aşa că am adus din Elveţia câteva bănci şi fonduri de investiţii, printre care Pictet, Sarazin (actuala J.Safra Sarazin) şi Fondul lui Colombo din Lugano. Şi astăzi, peste 30% din acţiunile sărmanei Burse sibiene se află în mâna străinilor, care aşteaptă o “reîntoarcere mesianică”. Cel mai mare acţionar sibian era Werner Kuehl, trezorierul lui Johannis la Frontul Democrat German. Înainte de a fi ales Preşedinte, am mai încercat o preluare, încercând să-l aduc ca preşedinte pe Dario Colombo, vechi bancher elveţian şi Preşedintele fondului cu pricina. Am discutat cu ceilalţi acţionari, care păreau încântaţi, dar la vot elveţianul a fost trădat de SIF-uri (2,3 şi 4), de Kuehl, care l-au lăsat în scaun pe veterinarul Teodor Ancuţa. Elveţianul a plecat decepţionat, mai ales că el nu îşi dorea funcţia de preşedinte la o bursă atât de mică, dar care se lăsase, totuşi, convins cu greu (de mine). Evident, oalele sparte le-am luat eu, cel ce organizasem AGEA sau preluarea ostilă, cum a fost numită în presă, mai apoi. La a doua încercare, am reuşit, dar a trebuit să mă aleg pe mine Preşedinte, pentru că elveţianul nu a mai vrut să fie batjocorit fără rost la Sibiu. După incidentul cu trădarea lui Colombo, m-am prezentat la Klaus şi, între patru ochi, la el în birou, l-am întrebat direct dacă sunt binevenit, eu şi investitorii străini, în oraşul pe care-l administrează. Evident că i-am prezentat un plan de dezvoltare a Sibiului ca viitoare capitală financiară şi ce avantaje ar avea oraşul dintr-o bursă de derivate europeană serioasă. Eu sunt foarte direct, iar el era foarte alunecos. I-am spus direct că protejatul (şi trezorierul) său s-a amestecat în trădarea de la vot şi mi-a spus foarte calm că se va informa. Am încercat să abordez orice fel de conversaţie intelectuală cu primarul, de la cultură (voiam să organizez un concurs de vioară sponsorizat de Bursă), până la emiterea de obligaţiuni municipale pe care să i le vând prin Bursă şi cu care să-şi finanţeze proiectele. Rar mi-a fost dat să văd pe cineva uitându-se prin mine fără să schiţeze niciun zâmbet sau încruntare. Am avut senzaţia că ori abia aşteaptă să se termine întâlnirea, ori era total blocat de ceea ce-i spuneam. Părerea mea, şi atunci, dar mai ales acum, după ce l-am văzut în campanie, e ca Johannis nu vorbeşte rar pentru a câştiga timp de gândire, ci pentru ca nu reuşeşte să se concentreze şi să spună concis şi coerent ce vrea. Aduceţi-vă aminte de primul mesaj de după turul I: “Acum ştim că am rămas doi în cursă, eu şi domnul Ponta”. Această frază a spus-o pentru că nu reuşea să scoată o idee coerentă, şi asta îl apăsa. Am plecat de la Johannis din Primărie cu promisiunea că voi fi sunat înapoi şi că vom continua discuţia. Aştept şi azi să fiu sunat! Poate i-am făcut impresia unui escroc sau poate am folosit prea multe cuvinte deodată… Cu timpul, vom afla!

Johannis are, însă, o mare calitate, e poate singurul primar care nu negociază. Din relatările sibienilor care au avut afaceri cu el, ori îţi spune “da” din prima, ori ramâne “nu”, şi nu negociază. Este un lucru bun, atipic pentru noi, românii, dar pe care saşii îl au în sânge. În acelaşi timp, Johannis este un adept al averii, al transmiterii acesteia peste generaţii şi al economiei. Johannis nu se îmbracă cu ultimele branduri, dar la el în anticameră găseşti o bibliotecă cu cărţi rare, piesele de mobilier sunt alese cu mult bun gust şi au o vechime de peste 150 de ani. Este de departe primăria cu cel mai bun gust din ce am văzut eu prin ţară, şi am văzut ceva primării. Un alt aspect important. Nu am văzut la Johannis acea masă de profitori care să-i roiască în jur şi nici agitaţia din alte urbe, semn că lucrurile sunt bine aranjate şi bine organizate. Când am fost la el în audienţă, nu era coadă, nu era nimeni pe holuri, o linişte desăvârşită domnea peste tot, deci “teoria lucrului bine făcut” are pe ce să se bazeze. E drept, cred că la el e lucru “bine organizat”, şi când nu e “bine făcut”, e organizat foarte bine, chiar să fie prost făcut.

E foarte importantă etnia din care provine, dacă vrem să-i înţelegem reacţiile. Când a spus “ghinion”, el spunea asta ca neamţ. Adică e un ghinion că ceilalţi, profesori ca şi el, nu s-au descurcat să aibă 6 case. Neamţul strânge cureaua şi doreşte să facă avere, să strângă active, pentru unul ca Johannis, destul de limitat în plasamente financiare, casele şi pământul sunt mai importante decât vacanţele sau bijuteriile de la Graaf. Este esenţial să-l privim aşa cum el ne priveşte, lăsând, evident, la o parte discuţia dacă averea este cinstit şi corect acumulată. Că doar Krupp, Quandt sau mai ştiu eu ce familii germane nu au făcut averile cinstit, ba chiar au călcat pe mii de cadavre pentru ele.

Să facem şi la Klaus un exerciţiu de imaginaţie şi să vedem ce viitor ne poate aduce. Johannis nu va trăda, nici poporul român , nici principiile sale, dar nici nu va putea să fie flexibil în caz de forţă majoră. Nu va fi un nou Carol I, pentru că nu are cultura, anvergura şi educaţia unui Hohenzolern. Problema mare apare în caz de criză. Klaus nu îşi va lua consilieri deştepţi, el este cultural şi profesional complexat, a rămas un mediocru profesor de fizică de liceu. Nu are umor şi asta e tragic la români. Îl va numi pe Predoiu Prim Ministru doar atunci când Ponta va cădea şi nu va face nimic ca Ponta să cadă de la guvernare, pentru că el nu loveşte sub centură. În cazul unei conflagraţii, va alege sigur spre Vest, dar nu va fi un interlocutor simpatic nici măcar pentru d-na Merkel. Îl voi vota pe Klaus doar pentru că acest popor trădează de sute de ani şi, aşa cum istoria a demonstrat, doar un neamţ poate avea coloană vertebrală. Poate între timp vom găsi un corespondent integru ca Mareşalul Antonescu, abil ca Iuliu Maniu şi cu principiile Brătienilor. Aşa, vom putea să avem şi un neamţ la Cotroceni, fără să ne pese ce face el acolo. Dacă nu iubiţi trădarea şi dacă nu sunteţi avizi de surprize de proporţii în politica românească, Klaus Werner Johannis e cea mai bună alegere. Dar nu vă aşteptaţi la minuni! Nu mută munţii, doar îi păzeşte”, scie pe blog Cristian Sima.

Acesta a fugit din România în 2012 după ce a pierdut banii unor VIP -uri: Daniel Dăianu, Irina Schrotter şi Marie Rose Mociorniţă. În total Sima a pierdut 3,5 milioane de euro și a fugit în Elveția.