Duminica 22 Decembrie

Câini special dresați sunt folosiți în școlile elvețiene pentru a aduce liniște în clasă

 

Câinii sunt folosiți în Elveția de profesori pentru a aduce liniștea în clase, scrie 20minutes.ch.

 

Dacă un elev de la școala privată Am Wald din Zurich se simt în nesigurață, apare câinele Leo care simte acest lucru, fiind special dresat. Patrupedul se lasă mângâiat și pleacă numai dacă simte că tensiunea a dispărut. 

 

Programul a început ăn 2009, iar învățătoarea Nannette Bratteler îi are ca ”elevi” și pe Nepomuk și Leo. Câinii îi liniștesc pe copiii mai agitați și le dau încredere celor mai inhibați. ”Oferă echilibru copiilor. În plus, câinii nu refuză pe nimeni și se comportă la fel cu toți, iar copiii simt acest lucru”, a relatat Nannette Bratteler.

 

Cercetători de la Universitatea din Zurich au făcut și un studiu care arată că școlarii sunt mai atenți și au o capacitate mai mare de memorare dacă au în preajmă câini.

 

Câinii din sălile de clasă sunt dresați ca și cei folosiți de persoanele nevăzătoare. ”Timp de o săptămână le spunem copiilor cum să se comporte corect cu ei. Și nu numai cu cei de la școală, ci cu toți câinii pe care îi întâlnesc”, spune Nannette Bratteler. 

 

Prezeța câinilor în clasă a făcut și ca teama unor copii față de patrupede să dispară.

Comentarii Facebook