Duminica 22 Decembrie

Când trece România la ora de iarnă

 

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar ora 4.00 va deveni ora 3.00, iar ziua de 28 octombrie va avea 25 de ore și va fi cea mai lungă din an.

 

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de iarnă, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că duminică 28 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului, scrie Mediafax.

 

Trecerea la ora Europei Orientale, sau ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 28 octombrie, dar vor fi afectate de schimbarea de oră 82 de trenuri, dintre care 40 InterRegio, 40 Regio şi două InterCity, a anunţat CFR Călători.

 

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 27 spre 28 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

 

Toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

 

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Comentarii Facebook