Duminica 22 Decembrie

Cât de bine este să dormi cu animalele de companie în pat

 

Mulți dintre proprietarii de câini dorm cu animalele de companie în pat. 

 

Un studiu publicat în ediția din septembrie a ”Mayo Clinic Proceedings” a descoperit că locul pe care îl ocupă câinele în dormitor - fie în pat, fie pe podeaua camerei de dormit - poate influența atât calitatea somnului stăpânului său cât și sănătatea, informează luni Medical Daily, potrivit Agerpres. 

 

Persoanele care au participat la acest studiu au fost evaluate timp de cinci luni, iar timp de șapte nopți atât ei cât și câinii lor au purtat dispozitive de monitorizare a activității, care au înregistrat obiceiurile de somn ale acestora.

 

O analiză mai aprofundată a rezultatelor a relevat, însă, unele probleme apărute în urma prezenței câinilor în pat. Acest obicei i-a determinat pe stăpânii lor să se trezească de mai multe ori în timpul nopții în comparație cu semenii lor care își țineau patrupedele la distanță.

 

Lois Krahn, autoarea studiului și specialistă în medicina somnului în cadrul Mayo Clinic, a subliniat în concluziile cercetării publicată alături de colegii săi că prezența animalelor de companie în dormitor nu perturbă perioada de odihnă a stăpânilor atât timp cât acestea nu dorm în pat.

Comentarii Facebook