Duminica 22 Decembrie

Cât de bune sunt suplimentele cu testosteron? Ce spun specialiștii

 

Suplimentele cu testosteron au început să fie prescrise din anul 2000, fiind catalogate drept un remediu afecțiuni precum: disfuncţia erectilă, eliminarea grăsimii sau prevenirea îmbătrânirii.

 

Între 2000-2011, aceste suplimente au fost recomandate exagerat de mult în Statele Unite, în anul 2011 ajungându-se la peste 5 milioane de reţete prescrise, scrie descopera.ro. În alte ţări consumul de suplimente cu testosteron este de asemenea în creştere, iar publicaţia New Scientist a decis să clarifice anumite mituri legate de aceste produse.

 

Primul mit se referă la modul în care aceste suplimente pot îmbunătăţi viaţa sexuală. În realitate, produsele de acest fel au doar un efect moderat în creşterea libidoului şi absolut niciun efect în cazul disfuncţiei erectile.

 

În plus, un plasture cu testrosteron conceput pentru femei a fost respins în anul 2004 de autorităţile medicale din Statele Unite, pentru că nu avea ca efect creşterea libidoului (cum susţinea producătorul) şi prezenta un risc cardiovascular destul de mare.

 

Al doilea mit prezintă testosteronul drept un hormon care poate combate oboseala. Studiile realizate în acest sens nu au dovedit vreo legătură între oboseală, anemie şi un nivel scăzut de testosteron.

 

Desigur, mulţi bărbaţi consumă aceste suplimente din dorinţa de a deveni mai puternici, mai musculoşi. Studiile recente au demonstrat că produsele cu testrosteron cresc puţin masa musculară şi reduc grăsimea cu aproximativ 2 kg, dar în general acest hormon nu duce la o schimbare a greutăţii corporale.

Comentarii Facebook