Duminica 22 Decembrie

Cât zahăr trebuie să consumi zilnic? Cantitatea te va surprinde



Potrivit oamenilor de știință, aportul optim de zahăr ar trebui să fie de cinci lingurițe pe zi, în condițiile în care zonsumăm zilnic dulciuri care în trecut se ofereau doar de Crăciun sau de zile de naștere.

"Oamenii se aşteaptă să îşi păstreze dentiţia până la o vârstă înaintată şi, având în vedere că efectele zahărului asupra dinţilor sunt de lungă durată, limitarea aportului de zahăr la mai puţin de 5% din caloriile zilnice (...) reduce la minimum riscul de carii dentare de-a lungul vieţii", afirmă Paula Moynihan, profesor de nutriţie şi igienă orală, potrivit The Telegraph, citat Mediafax.

"Trebuie să îi ajutăm pe oameni să facă alegeri mai sănătoase în privinţa produselor pe bază de zahăr, luând măsuri pentru asigurarea unor alternative cu conţinut mai scăzut în zaharuri adăugate, care să fie disponibile în şcoli, magazine şi la locul de muncă", a precizat Paula Moynihan.

Oamenii de știință de la Universitatea din Newcastle au descoperit și că persoanele care obţineau sub 5% din energia zilnică din alimente "fără zaharuri" adăugate artificial aveau şanse mult mai mari de a avea o dantură sănătoasă până la sfârşitul vieţii.

Studiul britanicilor a examinat 55 de cercetări anterioare efectuate asupra cariilor dentare, care, cu opt excepţii, au relevat o legătură între consumul de zahăr şi carii.

O "legătură semnificativă" între sănătatea dentară şi reducerea cantităţii de zahăr a fost observată în cazul persoanelor care consumau sub 5% din necesarul de calorii zilnice sub forma alimentelor bogate în zahăr - ceea ce înseamnă mai puţin de şapte linguriţe pe zi la femei şi peste opt linguriţe, la bărbaţi.

Zoza zilnică de zahăr prevăzută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de aproximativ 13 linguriţe încă din 1990, însă studiul celor de la Universitatea Newcastle indică faptul că această doză ar trebui redusă la mai puţin de jumătate.

Comentarii Facebook