Duminica 22 Decembrie

Cătălin Botezatu se teme de moarte? Designerul și-a făcut testamentul deja



Problemele de sănatate care și-au pus amprenta asupra designerului Cătălin Botezatu l-au făcut să se gândească serios la cei care îi vor moșteni averea.

Designerul român a avut tot mai multe probleme de sănătate în ultima perioadă, fapt care l-au făcut să se gândească serios la moarte și la moștenitorii averii sale cumulate din îndelunga sa activitate.

Botezatu a precizat că o bună parte din averea sa va fi donată mai multor organizații caritabile, cărora acesta le-a mai făct donații până acum.

"De-a lungul timpului, am făcut donaţii importante unor instituţii din România, dar mai ales din afară. Aşa că tot ce rămâne, mult-puţin, va ajunge acolo unde trebuie. Părinţii mei nu au nevoie de bani, au tot ce le trebuie pentru cât vor mai trăi. Iar moştenitorii mei sunt asiguraţi", a spus designerul la emisiunea "Acces direct" de luni.

Comentarii Facebook