Duminica 22 Decembrie

Caz șocant într-o unitate de învățământ din România. A venit înarmat cu 6 cuțite și amenința că dă foc la școală



Polițiștii din Harghita au demarat o anchetă după ce un elev de clasa a noua din comuna Corbu s-a închis, marţi, în toaleta şcolii şi a ameninţat că va da foc instituţiei de învăţământ. Asupra lui s-au găsit, apoi, şase cuţite.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că elevul a fost transportat la spital.

E un elev din clasa a 9-a, nu pare să fi dat, iniţial, semne că ceva nu ar fi în regulă. Ar fi intrat într-o toaletă şi s-a închis acolo ameninţând că dă foc, că aprinde şcoala. S-a intervenit pentru siguranţa copilului pentru că ne-am temut să nu se întâmple ceva cu el. Mai mult decât atât am constatat ulterior că el avea în geantă vreo şase cuţite de bucătărie de diferite dimensiuni şi forme. S-a negociat, să zic aşa, pentru a renunţa la intenţiile pe care le exprima şi s-a şi reuşit, fiind convins să renunţe. A fost preluat de cadrele medicale care l-au transportat la spital. E clar că necesită consiliere psihologică şi supraveghere medicală de specialitate”, a spus Filip.

Copilul a crescut în grija bunicilor, părinţii fiind în proces de divorţ, după ce au revenit din străinătate unde au fost plecaţi la muncă.

Deja au fost sesizate toate structurile, instituţiile cu atribuţii în domeniu, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Protecţia Copilului şi aşa mai departe. Ne interesează să reparăm cumva această situaţie şi este foarte important să evităm repetabilitatea ei”, a mai spus Gheorghe Filip.

Băiatul învaţă la liceul din comuna Corbu, iar în acest caz Poliţia a deschis o anchetă.

Comentarii Facebook