Duminica 22 Decembrie

Ce a declanșat nebunia din Las Vegas, unde multi-milionarul a tras de la etajul 32

 

Poliţia încearcă să afle ce l-a împins pe multi-milionarul în dolari Stephen Paddock, fost contabil cu o viaţă normală, să tragă de la etajul 32 asupra mulțimii din faţa cazinoului Mandalay Bay din Las Vegas.

 

Chiar dacă organizaţia extremistă Stat Islamic şi-a revendicat rapid măcelul din Las Vegas, autorităţile americane exclud orice pistă legată de terorismul jihadist.

 

Stephen Paddock nu avea niciun fel de condamnare anterioară, nici măcar pentru parcări ilegale, nicio boală mentală, afiliere politică sau religioasă. Paddock era un prosper investitor imobiliar a cărui avere se ridica la câteva milioane de dolari.

 

Criminalul în masă avea, totuşi, o parte întunecată, scrie Daily Mail, citat de realitatea.net. Era obsedat de jocurile de noroc, americanul cheltuind zeci de mii de dolari în cazonourile din Vegas cu doar câteva săptămâni înainte de atacul dement.

 

Paddock avea 23 de arme în camera sa de hotel, iar alte 19 arme au fost găsite la proprietăţile americanului.

 

Acesta lucrase la compania Lockheed Martin între 1985 şi 1988 şi activase ca şi contabil înainte de pensionare.

 

Cea mai mare parte dintre bani - aproximativ 2 milioane dolari - provine din afacerile din Real Estate, potrivit mărturiei fratelui Eric Paddock.

 

Criminalul nu avea copii, divorţase de două ori şi a jucat foarte mult în cazinouri, crezând că găseşte o nouă sursă de venit. Pierderile din ultimele săptămâni se pare că l-au dereglat.

Comentarii Facebook