Ce boli poți face din cauza aerului condiționat



Aerul condiționat poate cauza multe afecțiuni, afirmă specialiștii, iar un studiu realizat de medicii soecializați în ortopedie arată că cea mai frecventă afecţiune cauzată de expunerea prelungită la aer condiţionat este durerea de la nivelul coloanei vertebrale.


Căldurile extreme ne obligă la măsuri extreme şi asta nu e bine pentru organism. Iar una dintre ele, tentaţia de a petrece prea mult timp în dreptul aparatelor de aer condiţionat setate pe temperaturi scăzute, ne poate duce din vacanţă, direct la doctor, cu dureri acute la nivelul coloanei vertebrale”, arată dr. Mihaela Proicea, potrivit gandul.info.

Medicii susțin că expunerea repetată la curenţii de aer rece poate îmbolnăvi orice persoană, mai ales dacă aceasta are afecţiuni ale coloanei cauzate de dureri musculare.

Multe din afecţiunile coloanei vertebrale sunt amplificate de senzaţia de rece şi cum, în această perioadă caniculară în majoritatea locurilor în care mergem – magazine, centre comerciale, locuri de servit masa, mall-uri etc – temperatura este menţinută artificial cu cel puţin zece grade Celsius sub valorile exterioare, corpul se resimte din plin, chiar dacă în acele momente senzaţia pe care o simte este cât se poate de plăcută. Aerul rece este unul din factorii destabilizatori ai sistemului vertebral, pe lângă traumatism, dezhidratare, postură corporală incorectă, lipsă de substanţe minerale”, a mai spus Mihaela Proicea.

Specialiștii afirmă că atunci când apar probleme la nivelul coloanei, muşchii şi ligamentele devin flasce şi mai puţin elastice, iar apoi apare faza instabilităţii.

Pentru a trata afecșiunile coloanei, provocate de expunerea la aer rece, medicii recomandă mobilizare şi exerciţii fizice sub supraveghere de specialitate, dar şi hidratarea suficientă.

Comentarii Facebook