Vineri 27 Decembrie

Ce se întâmplă când suni la 112 să afli cine ți-a băut berea. Vezi ce a pățit un ardelean



Un bărbat din județul Mureș a constatat cu stupoare că îi lipsește berea de pe masă și s-a gândit că cel mai bine ar fi să apeleze la ajutorul oamenilor legii.

Astfel, acesta a sunat la 112 și a spus că a fost victima unui furt.

"Imediat un echipaj de jandarmerie a fost direcţionat pentru a oferi sprijin apelantului şi a luat contact cu acesta în aproximativ cinci minute. Se afla într-un local situat pe strada Horea din municipiul Aiud, localitate pe raza căreia locuieşte fără forme legale şi, sub influenţa vădită a alcoolului, le-a cerut jandarmilor să afle... cine i-a băut berea", a declarat pentru Vocea Transilvaniei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.

Jandarmii au constatat că aceasta nu era prima abatere a ”glumețului”, el mai fiind sancționat pentru fapte asemănătoare.

La final, bărbatul a fost amendat cu 500 lei.

Comentarii Facebook