Duminica 22 Decembrie

Ce spune Cioloș despre sistemul de sănătate din România: Caut spitalul în care să am încredere


Premierul Dacian Cioloș a declarat, joi, în cadrul unei emisiuni TV, că sistemul de sănătate este parţial o sinecură pentru anumite interese, precizând că, în România, "caută" spitalul în care poate să aibă încredere şi îşi asumă întotdeauna un risc când se internează.

"…sigur, caut spitalul în care să pot să am încredere. (…) L-am găsit, sigur că îmi asum şi eu întodeauna un risc, dar oriunde te duci la un spital îţi asumi un risc, important este să reducem acele riscuri care nu pot fi asumate de pacienţi şi trebuie asumate de stat sau de cei care gestionează spitalul respectiv. (…)", a declarat premierul la TVR 1, întrebat dacă ar avea încredere să se interneze într-un spital din România, scrie Mediafax.

De asemenea, întrebat dacă după un an de zile a reuşit "să mai taie din capetele caracatiţei mafiote din sănătate", Cioloş a afirmat că în sănătate sunt probleme pentru că legislaţia permite şi sunt "oameni care închid ochii".

"Nu ştiu dacă pot să afirm că avem o caracatiţă mafiotă sau dacă asta caracterizează tot sistemul de sănătate, pentru că ar însemna să arunc un blam asupra celor mulţi care vor să îşi facă treaba. Acolo unde sunt probleme, măsurile pe care le luăm pentru a transparentiza procesul de decizie (…) tocmai de asta (sunt probleme-n.r.), pentru că se poate face, pentru că legislaţia permite sau interpretarea legislaţiei permite, pentru că sunt unii oameni care închid ochii la anumite ilegalităţi care se fac, pentru că există ambiguitate în procesul decizional", a răspuns Cioloş.

Comentarii Facebook