Duminica 22 Decembrie

Ce spune instanța despre faptul că Florian Walter a fugit în Dubai

 

Omul de afaceri Florian Walter a fost arestat de judecători pentru că nu s-a dovedit de bună credință.

 

În fața judecătorului inculpatul a arătat că despre dispunerea măsurii arestării preventive a aflat din presă, dar se constată că încă înainte de dispunerea arestării sale preventive, respectiv la data de 08.05.2015, fuseseră emise mandate de arestare preventivă pe numele mai multor persoane, inclusiv directorul societății, fiind de asemenea de notorietate că procurorii propuseseră și arestarea preventivă a inculpatului Walter Florian. Este evident că inculpatul nu a fost înștiințat oficial despre existența dosarului penal, aceasta tocmai din cauza faptului că s-a sustras cercetărilor și a părăsit țara înainte de momentul la care s-au efectuat în cauză perchezițiile domiciliare. (...) De asemenea, inculpatul susține că a făcut demersuri personal pentru a se prezenta în fața autorităților române, dar din data de 15.05.2015 și până la data 19.05.2015, când a fost formulată cererea de dare în urmărire internațională și când a fost emis și mandatul european de arestare, inculpatul ar fi avut posibilitatea de a reveni în țară, dacă ar fi fost de bună credință”, se arată în motivarea instanței.

 

Florian a cerut să fie plasat în arest la domiciliu, pentru că starea de sănătate e precară, făcând dovada faptului că a suferit o intervenție chirurgicală de gastrectomie longitudinală laparoscopică la data de 02.02.2016.

 

Nu există nici o dovadă că în stare de arest inculpatul nu ar putea respecta regimul alimentar strict presupus de o astfel de operație, astfel încât această împrejurare nu duce în sine la imposibilitatea luării celei mai aspre dintre măsuri preventive", a considerat judecătorul.

 

Judecătorul a admis că există probe din care reiese presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală.

 

Modalitățile prin care inculpații au acționat în desfășurarea activităților lor ilicite demonstrează, fără echivoc, încălcarea deliberată a prevederilor legale care reglementează desfășurarea unor activități comerciale. (...) Aceștia au convenit și au desfășurat, în mod continuu pe perioada mai multor ani, 2012-2014, multiple activități infracționale, prin intermediul mai multor societăți comerciale, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, toate aceste activități având drept scop fraudarea bugetului consolidat al statului și activități ilicite de spălare a banilor. Aceste acțiuni s-au desfășurat, prin interpunerea pe lanțurile de comercializare a unor societăți de tip 'fantomă', unele special înființate de membrii grupului infracțional cercetat în prezenta cauză”, se precizează în document.

 

Activitatea infracțională a fost inițiată în anul 2012, de inculpatul Walter Florian, care a și coordonat două circuite comerciale și financiare distincte, unul pe lanțul comercial (...) și celalalt, în 'cascadă', ce are drept scop înregistrarea în contabilitatea societății deținute, SC C. R. S. SA, a unor achiziții fictive, având ca obiect presupuse contractări de personal, pe baze temporare, de la diverse societăți comerciale (inclusiv din categoria celor fantomă), care procedează la emiterea de facturi false. După înregistrarea în contabilitatea SC C. R. S. SA a facturilor aferente achizițiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective sunt virate inițial în conturile societăților emitente ale facturilor false, ulterior fiind transferate succesiv în conturile altor societăți 'fantomă', structurate pe mai multe eșaloane, la finele circuitului fiind retrase în numerar de membrii grupului infracțional și preluate de Walter Florian, în vederea utilizării în scopuri proprii”, spun anchetatorii, conform textului motivării, citat de Agerpress.

 

Omul de afaceri Florian Walter a fost adus în țară sâmbătă seară din Emiratele Arabe Unite, iar duminică a fost arestat preventiv.

 

De ce s-a predat Florian Walter: O persoană din România încerca să îmi preia societatea în mod agresiv

Comentarii Facebook