Ce spune ministrul Agriculturii despre faptul că mezelurile sunt CANCERIGENE

 

Ministrul Agriculturii a comentat raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prin care se spune că preparatele din carne procesată ar fi cancerigene, iar carnea roşie ”probabil” cancerigenă.

 

Vor analiza specialiştii cu atenţie şi după aceea sunt convins că vor ieşi cu o analiză foarte clară a ceea ce s-a prezentat acolo. Am văzut reacţii şi într-un sens şi-n celălalt. Eu cred că e datoria celor trei instituţii din ţara noastră care se ocupă de sănătatea umană, până la urmă, să analizeze foarte clar ce se spune acolo. Nu cred că este un moment în care trebuie să ne speriem. Avem Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe de o parte, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor şi Ministerul Sănătăţii. Ele sunt cele trei entităţi legale care trebuie să se pronunţe. Nu aş face alte comentarii decât după ce specialiştii se pronunţă. Dar nu cred că este un motiv de îngrijorare”, a afirmat Constantin, la târgul Indagra 2015, conform Mediafax.

 

OMS a prezentat un raport potrivit căruia carnea roşie şi carnea procesată au potenţialul de a cauza cancer. Studiul a fost realizat de un grup de cercetători de la International Agency for Research on Cancer (IARC) şi publicat luni în Lancet Oncology, și a vizat preparatele din carne procesată, precum salam şi şuncă. Acestea ar fi la fel de toxice, precum fumul de tutun şi gazele de eşapament, informează publicaţia The Wall Street Journal.

Comentarii Facebook